FOTBAL  »  NATIONALA  »  ISRAEL - ROMÂNIA

GALERIE FOTO Ce nu s-a văzut la TV » Mesaj pentru Viktor Orban, agenți Mossad pe acoperișul stadionului

Articol de , , , - Publicat sambata, 18 noiembrie 2023 22:27 / Actualizat sambata, 18 noiembrie 2023 22:46

Reporterii GSP prezenți în Ungaria, pentru meciul Israel - România, meci din preliminariile EURO 2024, au surprins mai multe detalii de la Pancho Arena a Academiei Puskas.

1. Covaliu, lângă FRF în cel mai important moment 

Delegația oficială a FRF a fost însoțită la Felcsut nu doar de cei din CEx, dar și de Mihai Covaliu, șeful COSR. Acesta a sosit la stadion cu 45 de minute înaintea meciului, în același timp cu Răzvan Burleanu, Gabriel Bodescu și Mihai Stoichiță. 

Moment tulburător înainte de Israel - România » Ce s-a întâmplat pe banca gazdelor
ISRAEL - ROMÂNIA
Moment tulburător înainte de Israel - România » Ce s-a întâmplat pe banca gazdelor

2. Cu gândul la casă 

Mulți dintre suporterii israelieni sosiți la stadion au purtat cartoane cu mesaje către ostaticii din Gaza. De altfel, unii aveau imprimate pe hanorace sau tricouri chipuri ale celor morți în război sau copii răpiți. Și jurnaliștii formației gazdă au adus în discuție la conferințele de ieri evenimentele din Israel. 

3. Drum lung și control aspru 

Pentru a se asigura că la meci nu se infiltrează și persoane cu planuri malițioase, la porțile de acces în arenă au avut loc controale amănunțite. Fanii au trecut mai întâi prin corturi prevăzute cu detectoare precum în aeroporturi, care să detecteze eventuale obiecte periculoase aflate în posesia lor. 

Suporterii au fost controlați "la sânge", astfel încât siguranța celor prezenți la meci să nu fie periclitată. Iar drumul pe care l-au avut de parcurs din locul parcării până la poarta arenei a fost și el destul de lung. 

4. Mulțumiri pentru Viktor Orban 

Crainicul de la Pancho Arena n-a uitat să-i mulțumească lui Viktor Orban, premierul Ungariei, care are casă fix lângă stadion. Israelienii au fost găzduiți de maghiari la două dintre cele 4 meciuri jucate în noiembrie. Cu Elveția, dar și cu România. 

5. A lovit autocarul 

Înainte de startul partidei, a avut loc un incident în apropierea stadionului Pancho Arena, din Felcsut, Ungaria. După ce delegația României a coborât din autocar, șoferul a încercat să-l parcheze, doar că, din neatenție, l-a lovit în timp ce dădea cu spatele. A zdruncinat din temelii o construcție din beton, iar impactul a lăsat urme pe autocarul echipei naționale. Unul închiriat, nu cel pe care "tricolorii" îl folosesc în mod obișnuit. 

6. Lunetiși pe acoperiș 

Acoperișul de la Pancho Arena e dotat cu o pasarelă, unde trupele Mossad au avut grijă să trimită patru dintre agenții de elită. Aceștia au avut misiunea de a fi atenți la orice detaliu ce ar putea periclita siguranța israelienilor înainte, pe timpul și imediat după meci. 

+12 FOTO

7. Sute de stegulețe și mesaje 

Pancho Arena a fost plină de stegulețe ale israelienilor, dar și de tot felul de plăcuțe cu mesaje legate de situația din Gaza. Cele mai multe stegulețe au fost în dreptul peluzelor, lângă cele două tabele de marcaj, unde au fost agățate de gard. 

8. George Pușcaș, mesaj pentru Edi Iordănescu

Imediat după gol Imediat după ce a înscris și s-a bucurat alături de colegi și fani, George Pușcaș s-a dus spre Edi Iordănescu, pe care l-a îmbrățișat și căruia i-a trasmis un mesaj la ureche. Cel mai probabil, "Pușki" i-a mulțumit selecționerului pentru încredere.

Citește și alte articole:

Control draconic înainte de Israel - România » Ce s-a întâmplat la porțile stadionului
ISRAEL - ROMÂNIA
Control draconic înainte de Israel - România » Ce s-a întâmplat la porțile stadionului
Echipa de start a României l-a amuzat pe MM Stoica: „Dă golul calificării și ne facem toți freză ca a lui”
ISRAEL - ROMÂNIA
Echipa de start a României l-a amuzat pe MM Stoica: „Dă golul calificării și ne facem toți freză ca a lui”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali după eșecul de la Botoșani » Doi jucători au stârnit furia patronului
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Marius Ștefănescu » Critici acide: „1,3 milioane de euro aruncați!”
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
parachioara5
parachioara5  •  19 Noiembrie 2023, 10:35

...suntem mandrii de poporul israelian prieten ...

steaua.libera
steaua.libera  •  19 Noiembrie 2023, 07:43

Ce titlu mincinos. Se intelege ca israelienii au avut un mesaj pentru Orban, nu nea Caisa de la statia de amplificare care, oricum, ce sa zica decat "Traiasca Sefu"

gicab
gicab  •  19 Noiembrie 2023, 00:19

Practic fanii au fost iradiați

Vezi toate comentariile (3)
Comentează