Articol de Florin Dincă - Publicat miercuri, 10 august 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 10 august 2011 23:57
România a căzut dramatic în clasamentul FIFA, ajungînd în ultimele luni chiar şi pe locul 57, în prezent ocupînd poziţia 53!
După o calificare la Euro 2008 şi un parcurs bun, din punct de vedere al ierarhiei mondiale, pentru că Franţa şi Italia ocupau la acea vreme locul 7, respectiv 3. Victor Piţurcă a fost demis în aprilie 2009 după o serie de trei înfrîngeri consecutive şi un start foarte slab în preliminariile pentru CM2010. Acesta a lăsat naţionala pe locul 28.
A urmat mandatul lui Răzvan Lucescu, unul lipsit de rezultate. Doar două victorii de palmares (cu Lituania şi Insulele Feroe) pe finalul lui 2009, în meciurile de calificare la Campionatul Mondial, două egaluri (cu Franţa şi Austria) şi o înfrîngere umilitoare, 0-5 cu Serbia. Echipa naţională nu mai primise cinci goluri de pe vremea lui Anghel Iordănescu, în 2003 "tricolorii" pierzînd acasă contra Danemarcei, 2-5.
Cea mai slabă naţională a României din istorie
Anul 2010 avea să fie unul dezastruos, în care România nu a izbutit să cîştige decît amicalul cu Honduras, echipă calificată la Campionatul Mondial, scor 3-0. Naţionala a avut în preliminariile pentru Euro 2012 cel mai slab start din istoria primei reprezentative într-o campanie de calificare. Între timp, "tricolorii" au ajuns în urna a patra valorică a Europei!
Am pierdut 25 de locuri în 26 luni
La finalul mandatului, Răzvan a lăsat naţionala pe un umilitor loc 53, după ce aceasta a ocupat chiar şi locul 57, cel mai jos din istorie. Victoria la limită obţinută de elevii lui Victor Piţurcă, 1-0 cu San Marino, este abia a treia în ultimele 12 luni, deşi am evoluat în 13 meciuri, majoritatea cu adversari modeşti.
33,33% este procentul victoriilor în timpul mandatului lui Răzvan Lucescu
3 este locul pe care îl ocupa România în clasamentul FIFA în septembrie 1997
Palmares Răzvan Lucescu
21 jocuri - 7 victorii - 7 remize - 7 infrangeri (25-26)
Meciurile României din ultimele 12 luni:
11.08.2010 Turcia - România 2-0
03.09.2010 România - Albania 1-1
07.09.2010 Belarus - România 0-0
09.10.2010 Franţa - România 2-0
17.11.2010 Italia - România 1-1
08.02.2011 Ucraina - România 2-2
09.02.2011 Cipru - România 1-1
26.03.2011 Bosnia - România 2-1
29.03.2011 România - Luxemburg 3-1
03.06.2011 România - Bosnia 3-0
08.06.2011 Brazilia - România 1-0
12.06.2011 Paraguay - România 2-0
10.08.2011 San Marino - România 0-1
Palmares: 13 3 5 5
Cum se calculează clasamentul mondial?
FIFA ţine cont de rezultatele naţionalelor din ultimele 48 de luni. Punctele acumulate în ultimul an contează în procent de 100%, din ultimii doi ani de 50%, din ultimii trei 30%, iar din ultimii doi 20%. Fiecare meci îţi aduce un număr de puncte în funcţie de genul meciului (amical, preliminarii, turnee finale), de locul în ierarhie al adversarului, de confederaţia din care vine şi de rezultat.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor