Articol de GSP - Publicat joi, 16 octombrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 16 octombrie 2014 10:29
Liţă Dumitru, cel care a lucrat la "naţionala" sub 18 ani pînă în vară, dezvăluie că antrenorii de la loturile de juniori au primit mesaje din partea şefilor FRF de a nu mai convoca atît de mulţi fotbalişti de la Academia "Regelui"
GSP a aflat numele persoanelor din federaţie care au transmis acest mesaj şi le-a publicat EXCLUSIV în ediţia tipărită a ziarului de astăzi, dar şi pe platforma Gazeta Digitală, acolo unde ziarul este urcat în fiecare zi! Unul dintre cei mai mari aliaţi ai lui Hagi l-a trădat pe Rege!
3 argumente că Academia Hagi e blocată la FRF
1. În luna martie, cînd încă era selecţioner la naţionala sub 18 ani, cea care e acum echipa condusă de Doru Isac, Liţă Dumitru a convocat la amicalul cu Macedonia nu mai puţin de 7 jucători de la Academia Gheorghe Hagi. După ce echipa a fost preluată de Doru Isac, la primele selecţii n-a fost convocat nici un fotbalist de la Hagi, iar la ultima acţiune unul singur, Cristi Manea.
2. În vară, cînd Viitorul a cîştigat titlul naţional, portarul lui Hagi, Cătălin Căbuz, a fost desemnat cel mai bun portar al campionatului, însă acum nu se mai regăseşte în selecţia lotului sub 19 ani.
3. Dragoş Nedelcu, de doar 17 ani, a fost ocolit la selecţie de Doru Isac în condiţiile în care el are valoare pentru selecţionata sub 21 de ani şi a fost selecţionat şi lăudat de Viorel Moldovan, fiind folosit şi la 4-3 cu Muntenegru, şi la 0-8 cu Germania.
Viitorul are un singur jucător la naţională, deşi e cea mai bună echipă!
La ultimul turneu la care a participat echipa naţională sub 19 ani, selecţionerul Doru Isac a avut un singur fotbalist de la echipele lui Hagi, pe Cristi Manea, fundaş dreapta. Fotbalistul debutase între timp inclusiv pentru selecţionata mare, unde a doborît toate recordurile, fiind cel mai tînăr debutant din istoria României, la ora amicalului cu Albania avînd numai 16 ani şi 10 luni.
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora