Articol de GSP - Publicat joi, 02 septembrie 2021 23:28 / Actualizat vineri, 03 septembrie 2021 00:15
Denis Alibec (30 de ani) s-a accidentat în minutul 74 al partidei dintre Islanda și România, la scorul de 1-0 pentru „tricolori”. Jovan Markovic (20 de ani), înlocuitorul său, a debutat în prima reprezentativă.
Denis Alibec a alergat mult în disputa din Islanda. Atacantul campioanei CFR Cluj a coborât frecvent pentru a-și culege baloanele, iar aceste lucruri s-au decontat în minutul 74. Aflat într-o cursă în flancul stâng al atacului „tricolor”, Alibec a renunțat la minge și s-a așezat pe gazon.
Echipa medicală a ajuns rapid și a confirmat faptul că nu mai poate continua. Denis a avut probleme musculare la coapsa stângă și a părăsit terenul șchiopătând. Sunt șanse mici ca vârful lui CFR Cluj să joace în partidele cu Liechtenstein și Macedonia de Nord.
Jovan Markovic, debut la prima reprezentativă a României
Mirel Rădoi a păstrat sistemul tactic și a trimis tot un atacant în locul lui Denis Alibec. Jovan Markovic (20 de ani), vârful celor de la CS Universitatea Craiova, a debutat astfel în tricoul primei reprezentative a României.
Islanda - România » Echipele de start
ISLANDA: Runarsson - Saevarsson, Hermansson, I. Bjarnason, Thorarinsson - B. Bjarnason, Palsson, Baldursson - J. Gudmundsson, Kjartansson, A. Gudmundsson
Rezerve: Halldorsson, Gunnarsson - Fjoluson, Sigurdsson, Arnason, Johannesson, Anderson, Sampsted, Thorsteinsson, Helgason, Gudjonhsen, Skulason
Selecționer: Arnar Vidarsson
ROMÂNIA: Niță - Rațiu, Chiricheș, Nedelcearu, Camora - Stanciu, Nedelcu, Cicâldău - Man, Alibec, Sorescu
Rezerve: Vlad, Aioani - Cordea, Toșca, Manea, Markovic, Hagi, Rotariu, M. Marin, Rus, R. Marin, Olaru
Selecționer: Mirel Rădoi
Islanda - România. Cea mai slabă echipă a nordicilor din ultimul deceniu!
Naționala nordică și-a pierdut astăzi sufletul și jucătorii cei mai importanți. Iar asupra ei apasă „o presiune gigantică”, așa cum spune actualul selecționer, Arnar Vidarsson.
Mulți afirmă că aceasta este cea mai slabă echipă pe care a avut-o Islanda în ultimul deceniu.
- La un nivel mult mai scăzut față de cea a lui Lars Lagerbäck (2011-2016), care a avut cel mai bun moment din istoria naționalei, încheiat în triumf, cu prezența în premieră la Euro și cu o victorie istorică, 2-1 cu Anglia în optimile de finală, oferindu-i ocazia de a juca în „sferturi” împotriva Franței chiar de la întâia participare la turneul continental.
- Este depășită ca valoare și rezultate și de cea a lui Heimir Hallgrimsson (2016-2018), calificată tot pentru prima dată la CM.
- Chiar și formația lui Erik Hamren (2018-2020) îi este superioară actualei reprezentative, deși a ratat ultimul Euro, fiind învinsă în finala barajului, 1-2 cu Ungaria. După ce ne depășise pe noi în semifinale, 2-1.
FOTO Cele mai tari imagini din Islanda - România, meci din preliminariile Campionatului Mondial
Citește mai multe știri despre echipa națională:
Declarația lui Dennis Man l-a lăsat mască: „Băi omule... unde ești din punct de vedere intelectual?”