Articol de GSP - Publicat vineri, 03 decembrie 2021 13:49 / Actualizat vineri, 03 decembrie 2021 14:04
Ladislau Boloni (68 de ani), antrenor liber de contract din mai 2021, nu crede că va fi contactat de Federația Română de Fotbal pentru a deveni noul selecționer al primei reprezentative.
Fostul selecționer Ladislau Boloni, aflat în căutare de angajament din luna mai, de la despărțirea de Panathinaikos, nu crede că se află pe lista FRF de posibili înlocuitori ai lui Mirel Rădoi.
Contractul lui Rădoi a expirat la finalul lunii noiembrie, iar Mirel a refuzat prelungirea acestuia, astfel că FRF se află în căutarea unui nou selecționer. Numele de vârf din Federație, președintele Răzvan Burleanu și directorul tehnic Mihai Stoichiță, au discutat mai întâi cu Gică Hagi, apoi cu Răzvan Lucescu, iar deunăzi cu Dan Petrescu.
Ladislau Boloni nu crede că aceștia vor ajunge și la el, potrivit jurnalistului Mihai Mironică.
„Ladislau Boloni nu crede că va fi luat în calcul de FRF”
În direct la emisiunea „Ora exactă în sport”, pe care o moderează, Mironică a spus: „Laszlo Boloni ne-a transmis un mesaj pe parcursul acestei emisiuni, că nu crede că va fi vizitat, nu crede că va fi luat în calcul de FRF”.
Ladislau Boloni a mai antrenat echipa națională între iulie 2000 și iulie 2001. În acel mandat pe care l-a avut la națională, Boloni preluase echipa la startul preliminariilor pentru Mondialul din 2002 şi a demisionat înainte de ultimele două meciuri, pentru a pleca la Sporting Lisabona.
Boloni a antrenat prima reprezentativă pentru 13 meciuri. Bilanțul? 8 victorii, 2 egaluri, 3 înfrângeri.
Ladislau Boloni ar prelua postul de selecționer al României
Recent, impresarul Giovanni a declarat că Boloni este dispus să preia echipa națională: „Vrea să vină la națională, dar nu poate pe 15.000 de euro. E nevoie de măcar 25.000 pe lună și mi-e greu să cred că Federația vrea și poate face efortul ăsta financiar”.
25.000 de euro reprezintă întocmai suma maximă pe care FRF ar putea să i-o plătească lunar viitorului selecționer.
Boloni are aproape 30 de ani de antrenorat la nivel mare și foarte important. Îți dai seama câtă experiență acumulezi în 30 de ani? Prin ce situații treci, ce greșeli faci, ce mutări bune faci, ce ochi ai la jucători. Plus că a avut performanțe remarcabile, a luat titlul în Portugalia, în Belgia.
Boloni nu e ieșit din circuit. Anul trecut a antrenat-o pe Panathinaikos, acum vreo 3 ani pe Antwerp. Are un CV foarte bun si e un tip cu o personalitate gen Pițurcă, iar la națională e nevoie de oameni de genul acesta.
- Dan Udrea, jurnalist GSP