FOTBAL  »  NATIONALA  »  CAMPIONATUL EUROPEAN U21

Octavian Popescu, la Campionatul European U21? Adrian Mutu: „Am creionat deja un lot”

Octavian Popescu
Octavian Popescu

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 martie 2021 21:18 / Actualizat vineri, 12 martie 2021 22:57

Adrian Mutu (42 de ani), selecționerul echipei naționale de tineret, a vorbit despre șansele lui Octavian Popescu (18) de a participa la prima fază a turneului final de la Campionatul European de tineret din Ungaria și Slovenia.

Octavian Popescu a „explodat” în acest sezon la FCSB și a intrat în vizorul lui Adrian Mutu. Tânărul mijlocaș, care a avut evoluții apreciate în tricoul „roș-albastru”, ar putea fi selecționat pentru prima dată la România U21. Selecționata țării noastre va participa la Campionatul European U21, în faza grupelor, unde vor juca împotriva Germaniei, Țărilor de Jos (Olanda) și Ungariei.

Adrian Mutu: „Octavian Popescu este pe lista mea. Am creionat deja un lot”

„Este pe lista mea, asta vă pot spune. L-am urmărit, a făcut câteva meciuri foarte bune. Am creionat deja un lot, dar nu am luat o decizie finală. Voi avea o discuție și cu Mirel, vom vedea de ce jucători are nevoie. În funcție și de acest lucru, voi lua o decizie”, a declarat Adrian Mutu pentru playsport.

Inițial, Gigi Becali nu a vrut să îi lase pe jucătorii de la FCSB la Campionatul European de tineret, dar latifundiarul din Pipera s-a răzgândit și le va permite fotbaliștilor să participe la turneul final, conform fanatik.ro. Jucătorii de la FCSB care vor fi chemați de Adrian Mutu vor ajunge în cantonamentul naționalei pe 20 martie, la o zi după partida cu CFR Cluj din Liga 1, duel ce ar putea fi decisiv pentru șefia Ligii 1.

Adrian Niță și Ovidiu Perianu, alături de Octavian Popescu la România U21?

„Amândoi sunt doi fotbaliști de viitor, de care fotbalul românesc trebuie să aibă grijă. Totuși, cred că mai au nevoie de timp ca să crească și să joace la naționala Under 21. Nu cred că poate evolua în acest moment la acest nivel de vârstă. Însă amândoi ar putea fi soluții bune pentru viitoarea generație U21”, a mai spus selecționerul pentru sursa citată.

Lista preliminară a lui Adrian Mutu:

  • Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia) 
  • Radu Drăgușin (Juventus/Italia) 
  • Denis Drăguș (Crotone/Italia) 
  • Marius Marin (Pisa/Italia) 
  • Louis Munteanu (Fiorentina/Italia) 
  • Andrei Rațiu (Villarreal/Spania) 
  • Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania)

Programul României la Campionatul European U21:

  • 24 martie 2021: ROMÂNIA - Țările de Jos 
  • 27 martie 2021: Ungaria - ROMÂNIA 
  • 30 martie 2021: Germania - ROMÂNIA

EURO U21, în două bucăți: 24-31 martie și 31 mai – 6 iunie

Va fi a doua prezență consecutivă a „tricolorilor” mici la festinul european, după semifinala din 2019, apoi va veni, cert, și a treia reprezentație, căci România va evolua din oficiu la CE U21 din 2023 în calitate de gazdă, alături de Georgia.

La Euro 2021 vor fi patru grupe a câte patru formații, iar primele două clasate vor merge mai departe în sferturile de finală. Ungaria și Slovenia vor figura drept cap de serie. Deschiderea va fi la Budapesta, iar finala se va disputa la Ljubljana. Particularitatea competiției va fi aceea că e spartă în două calupuri. Grupele se joacă în perioada 24-31 martie, iar fazele eliminatorii vor fi între 31 mai și 6 iunie.

VIDEO. Adrian Mutu vorbește despre criticile primite și despre relația pe care o are cu jucătorii

Citește și alte știri despre echipa națională:

Germania vrea să ne atace la tineret cu copilul teribil! Are doar 16 ani și e marea revelație de la Dortmund

Dan Petrescu, mesaj tare pentru Rădoi: „Să bată Germania! De ce să nu ia 9 puncte din 9?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
112651963934596
Neagu Mihai  •  12 Martie 2021, 22:56

Mutu va face zero puncte ,a chemat jucatori din strainatate care fac tusa la greu.Trei infrangeri,asta va fi rezultatul.Tractoristul Radoi il va sapa pe Mutu,ii va chema la lotul mare pe Man si Mihaila doar pt a-i tine pe tusa !!!pt ca asa e la romani !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează