FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - FINLANDA 2-0

VIDEO+ FOTO » România - Finlanda 2-0 // "Națională" cu locomotivă CFR » România trece testul cu Finlanda grație golurilor fotbaliștilor campioanei Ligii 1

FOTO: Cristi Preda +28   FOTO
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat marti, 05 iunie 2018 19:33

După 3-2 cu Chile, România a câștigat și amicalul cu Finlanda, 2-0, la Ploiești. Bogdan Lobonț (40 de ani) a jucat 6 minute în ultimul meci al carierei. Pentru România urmează partidele din Liga Națiunilor, 7 septembrie cu Muntenegru, acasă, și 10 septembrie cu Serbia, deplasare.

ROMÂNIA - FINLANDA 2-0
AU MARCAT: MANEA 37' ( VIDEO), DEAC 61' (VIDEO)

Cu o distribuție inedită în ofensivă, Băluță vârf fals, jucătorii lui Cosmin Contra au avut o evoluție entuziasmantă pe faza de atac și au avut siguranță în apărare.

România a deschis scorul în minutul 37, prin Cristi Manea. Golul a venit după o acțiune a lui Mitriță, care a intrat în careu și a șutat. Mingea a fost respinsă de Hradecky, portarul Finlandei, și a ajuns la Manea, fundașul dreapta care a luat titlul cu CFR în acest sezon trimițând în poarta goală.

Scorul la pauză a fost 1-0, iar România a bifat 9 meciuri în care nu a primit gol în prima repriză în ultimele 10 partide.

După pauză, tot România a jucat mai bine. "Tricolorii" au presat și Deac a majorat scorul în minutul 61. Mijlocașul ofensiv din Gruia a marcat după o fază colectivă de atac. Mitriță a vrut să paseze înapoi, mingea a fost deviată și a ajuns la Deac, care a marcat în poarta goală.

Până la final, România a mai avut ocazii prin Pușcaș, Bancu, Chipciu și Man, dar nu a mai marcat. Ultimul moment important a avut loc în minutul 86, când Lobonț a intrat în locul lui Tătărușanu, "Pisica" bifând astfel ultimul meci din carieră.

 

România - finlanda 2-0

min 90+2. Final de meci! România - Finlanda 2-0
min 86:
Schimbare la România: Bogdan Lobonț intră în locul lui Tătărușau. Acesta joacă meciul 86 pentru "tricolori" și preia banderola de căpitan, la meciul de retragere
min 83:
Bară România! Bancu a șutat de la 30 de metri, iar mingea a lovit bara transversală și a ieșit în afara terenului
min 79:
Lod trage din lovitură liberă de la 20 de metri, dar mingea se duce peste poartă. Shimbare la România: Mitriță este schimbat cu Grozav
min 72:
Dennis Man a avut o acțiune personală, dar a șutat slab după o cursă de 30 de metri
min 68: 
Lod a tras de la 20 de metri, dar Tătărușanu a reținut fără probleme
min 66:
Ocazie pentru România! Pușcaș a pătruns bine, i-a pasat lui Pușcaș, dar șutul românului a fost respins de Hradecky
min 64:
Schimbare la România: Ciprian Deac este înlocuit de Dennis Man
min 62:
Schimbarea la România! George Pușcaș i-a luat locul lui Alex Băluță
min 61: GOOOOL România! Ciprian Deac majorează scorul după o acțiune spectaculoasă a "tricolorilor", reușită de Băluță, Mitriță, Deac și Manea pe partea dreaptă. Mitirță a pătrus bine în careu,a pasat înapoi, iar mingea deviată de un fundaș a ajuns la Deac, care a marcat de la 10 metri
min 58:
Două schimbări și la Finlanda: Lam a fost schimbat cu Kamara și Soiri a intrat în locul lui Skrabb
min 57:
A doua schimbare la România: Chipciu a intrat în locul lui Budescu
min 55: 
Schimbare la România: Cristi Săpunaru acuză probleme medicale și este înlocuit de Alin Toșca. Ciprian Tătărușanu a preluat banderola de căpitan.  Săpunaru este singurul jucător titular în toate cele 4 meciuri jucate de România în 2018
min 49:
Mitriță a pasat excelent pentru Băluță, pe poziție viitoare. Băluță a ajuns mingea, l-a driblat pe portarul finlandez, dar și-a prelungit mingea prea mult în lateral. Centrarea către Budescu a fost slabă, iar faza s-a terminat
min 46:
A început repriza a doua

Acesta este al 9-lea meci, din ultimele 10, în care România nu primește gol în prima repriză
min 45+1. Pauză! România - Finlanda 1-0
min 37: GOOOOL ROMÂNIA! Mitriță a intrat în careu, a șutat la colțul lung, iar Hradecky a respins în lateral. Manea a fost pe fază și a împins mingea în poarta goală. Acesta este primul gol pentru fundașul dreapta
min 35:
Budescu i-a pasat excelent lui Mitriță, care a plecat de la 25 de metri, pe partea stângă. Acesta a preluat excelent, a intrat în careu, dar șutul său a fost respins de portarul Hradecky 
min 33:
Băluță a șutat din careu, de la 14 metri, dar mingea a fost blocată
min 30:
Budescu a fost la un pas de a marca de la 40 de metri. A șutat excelent, dar mingea a căzut pe plasa porții
min 24:
Băluță a primit o minge în careu, dar și-a închis unghiul și a șutat în plasa laterală
min 21:
Stoian a centrat bine în careu, dar Ciprian Deac nu putut relua cu capul
Aproximativ 14.000 de fani sunt pe arena "Ilie Oană"
min 17:
Băluță a primit o centrare în careu, dar a reluat slab cu capul, iar Hradecky a reținut fără probleme
min 16: 
Skrabb a urmărit o minge lungă în careul României, dar l-a faultat pe Săpunaru
min 12:
 Hradecky a ieșit foarte bine și reținut mingea centrată în careul finlandezilor
min 5:
România a început bine meciul și controlează jocul. Budescu, Băluță și Mitriță sunt foarte activi și încearcă mai multe combinații rapide
min 1. A început meciul. Startul partidei l-a prins pe Lobonț plângând pe banca de rezerve.

Înainte de meci, Bogdan Lobonț a avut un mesaj pentru fani, la meciul de retragere, și s-a îmbrățișat cu colegii de la națională. În plus, i-a dăruit un tricou cu numărul 50 lui Ciprian Tătărușanu, reprezentând selecțiile adunate de Tătă. Pe tabelă au fost afișate mesaj pentru Lobonț de la mai mulți foști colegi, precum Daniele de Rossi, Francesco Totti și Cristi Chivu.

Echipele de start: 

România: România: Tătărușanu - Manea, Săpunaru, M. Bălașa, Bancu - P. Anton, Stoian - Deac, Mitriță, Budescu - Băluță
Rezerve: Lobonț, Niță, Lung jr. Benzar, Toșca, Nedelcearu, Chipciu, Rotariu, Grozav, Țucudean, Cicâldău, Nedelcu, Man, Pușcaș
Selecționer: Cosmin Contra

Finlanda: Hradecky - Toivomaki, Toivio, Vaisanen, Pirinen - Lod, Lam, Sparv, Taylor - Sadik, Skrabb
Rezerve: Jaakkola, Viitala, Granlund, Kamara, Yaghoubi, Soiri, Halsti, Uronen, Väyrynen, Karjalainen
Selecționer: Markku Kanerva

 

 
 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (178)
10155074652718103
Muzzi Ciprian  •  06 Iunie 2018, 06:08

de remarcat, daca mai era nevoie, ca Chipciu nu ar baga-o inauntru nici daca ar juca contra Miei Khalifa!

104523923743894
Alex Andrei  •  05 Iunie 2018, 23:03

wt, f pai repet daca fcs,bistii erau mai multi iar luam 5 ca la haifa, city. sporting, lazio, stuttgart, chelsea, wt,f cum vine asta?

adriann_
adriann_  •  05 Iunie 2018, 22:45

Cu o Nationala bazata pe Craiova si CFR avem sanse de calificare la Euro. Dintre fostii fecesebisti n-ar mai trebui convocat nimeni in afara de Nita (toti niste petarde sinistre, in frunte cu 'capitanul' de carton Chiriches) iar ditre cei actuali doar Budescu si eventual Balasa au ce cauta pe-acolo.

Vezi toate comentariile (178)
Comentează