Articol de GSP - Publicat joi, 10 octombrie 2019 22:44
Adrian Petre (21 de ani), marcatorul unei duble în meciul câștigat de România U21 cu Ucraina U21, scor 3-0, în al doilea meci din preliminariile pentru Euro 2021, a intrat pe teren în repriza a doua și a devenit eroul „tricolorilor” mici. Atacantul i-a transmis selecționerului Mirel Rădoi un mesaj.
- România U21 - Irlanda de Nord U21 e programat luni, 14 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari.
„Am intrat bine. Am știut care e rolul meu. Vreau să cred că tot eu am marcat și al doilea gol, deși a fost un clinci acolo. E o victorie bună a noastră. Sper ca antrenorul să nu se obișnuiască cu mine rezervă. Dar când se apelează la mine, încerc să-mi fac treaba cât mai bine.
De acum, cred că vom crește. Noi mergem la toate meciurile la victorie. Cu celelalte echipe putem face meciuri mult mai bune. Avem multe victorii la Ploiești, e un public călduros. Suntem fericiți că am câștigat fără să luăm gol”, a declarat Adrian Petre la Pro X.
CLASAMENTUL ACTUALIZAT
Echipă | Meciuri | Puncte |
1. Finlanda | 3 | 7 |
2. Danemarca | 2 | 6 |
3. România | 2 | 3 |
4. Ucraina | 3 | 3 |
5. Irlanda de Nord | 3 | 2 |
6. Malta | 3 | 1 |
PROGRAMUL ROMÂNIEI U21
- 14 octombrie 2019: România – Irlanda de Nord
- 14 noiembrie 2019: România – Finlanda
- 19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România
- 31 martie 2020: România – Danemarca
- 4 septembrie 2020: Finlanda – România
- 8 septembrie 2020:Malta – România
- 9 octombrie 2020: Ucraina – România
- 13 octombrie 2020: România – Malta