Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 03 iulie 2024 15:24 / Actualizat joi, 04 iulie 2024 09:53
Dan Alexa, unul dintre experții GSP pe perioada Euro 2024, îi îndeamnă pe federali să facă toate demersurile posibile pentru a-l păstra pe Edi Iordănescu.
România a fost eliminată de la Campionatul European, 0-3 cu Olanda în „optimi”. La finalul partidei, Edi Iordănescu a declarat că are nevoie de o perioadă de odihnă înainte de a lua o decizie cu privire la viitorul lui pe banca echipei naționale.
VIDEO. Dan Alexa: „Suntem obligați să-l păstrăm pe Edi Iordănescu”
„Edi trebuie păstrat. El stă bine din punct de vedere financiar, nu cred că partea aceasta e foarte importantă pentru el. E un antrenor care mereu a pus cariera pe primul plan.
E o mare provocare un Campionat Mondial, e total diferit față de un Euro. M-aș bucura să rămână. De fapt, suntem obligați să-l ținem pe Edi Iordănescu. Cu cel mai slab lot de la Euro, am reușit să trecem de grupe, apoi în <optimi> și am produs acest entuziasm. E meritul lui în proporție mare, alături de cei din Federație, care au avut încredere în el și i-au oferit toate condițiile.
Mulți antrenori n-au avut încredere în națională, el a acceptat să vină, ne-a calificat de pe primul loc la Euro, apoi ne-am calificat și în <optimile> turneului final, am avut 25.000 de fani în tribune la fiecare meci și alte câteva zeci de mii pe străzile din orașele țării.
Edi trebuie ținut, trebuie să ne facem un obiectiv din asta. Și am un feeling: dacă lui Edi îi satisfac toate dorințele, va rămâne. Urmează provocarea Mondialului, iar emoția oferită de acest Euro poate fi decisivă”, a declarat Alexa la GSP Live.
Pentru mine, lucrurile sunt clare, sunt mândru de tot ce am realizat aici. Cred că această echipă națională poate crește. Am nevoie de odihnă, în ceea ce mă privește, am dormit doar câte 3-4 ore în fiecare noapte.
Apoi voi discuta cu Federația, dar și cu familia mea. Nu știu ce va fi, o spun cu sinceritate. În acest moment, familia mea are mai multă nevoie de mine decât are echipa națională. Au fost ani cu multă muncă, sacrificii, momente foarte grele. Nu a fost ușor, mai ales pentru familia mea. Vom vedea ce vom decide
- Edi Iordănescu, selecționer România
GALERIE FOTO. Lecție de civilizație » Gestul superb făcut de „tricolori”, după înfrângerea cu Olanda: „Vă mulțumim!”
VIDEO. Emisiunea GSP Live după România - Olanda 0-3
- GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!