Articol de GSP - Publicat vineri, 09 octombrie 2020 13:17 / Actualizat vineri, 09 octombrie 2020 14:04
Antrenorul Ucrainei U21, Ruslan Rotan, a făcut radiografia reprezentativei U21 a României. N-a uitat eșecul din tur și se teme și de meciul retur, mai ales că naționala sa trece printr-o metamorfoză continuă în această campanie complet ratată.
- Ucraina U21 - România U21, meci din preliminariile Campionatului European de tineret din 2021, se joacă azi, de la ora 18:30. Partida poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Pro X.
Ruslan Rotan, selecționerul Ucrainei U21, a oferit un interviu pentru site-ul oficial al federației din țara vecină. Fostul jucător de la Dnepr și Dinamo Kiev a vorbit despre procesul de reconstrucție al naționalei, o echipă ce-ar fi trebuit să aibă un viitor strălucit, după ce în vara lui 2019 formația U20 a vecinilor a devenit campioană mondială: „Am rulat 33 de jucători și asta nu e tot. Echipa noastră se întinerește treptat, astfel încât băieții să fie gata mental pentru următoarea rundă de calificare. Continuăm să căutăm talente în toată țara. Staff-ul meu lucrează constant în această direcție".
Rezultatul din tur, nedrept
Ucrainenii n-au uitat înfrângerea din tur, de la Ploiești, și caută revanșa după acel sec 3-0. Rotan crede că rezultatul a fost nemeritat și doar naivitatea a făcut ca scorul să urce atât de mult: „Vrem ca echipa să arate cum a fost cu Danemarca și Finlanda, selectăm atent jucătorii pe care să-i putem plia cerințelor noastre. Nu uităm rezultatul din tur, 0-3, așa că e vorba și despre o revanșă. Acel rezultat e cel mai trist pentru noi. A fost nemeritat. La 0-0 am avut două ocazii grozave, însă n-am marcat. Iar băieții au uitat să se mai apere și am primit gol. Sperăm să nu se mai repete".
„România vrea primul loc"
Rotan se teme de echipa lui Mutu, deși a analizat atent tot ce s-a întâmplat cu România după ce Mirel Rădoi a trecut la prima echipă, iar „Briliantul" a preluat cârma „tineretului": „România nu s-a schimbat după venirea lui Adrian Mutu. Cu mici excepții. Coloana vertebrală a rămas aceeași. Totuși au și adus câțiva jucători noi foarte talentați, mai ales în partea ofensivă. Vom avea parte de un meci greu, dat fiind faptul că România vrea primul loc în grupă. Trebuie să fim atenți", a mai zis Rotan.
„E o veste bună pentru noi faptul că vom avea suporteri. Deși vor fi puțini din cauza restricțiilor, avem nevoie și de acest mic sprijin. Vom face totul pentru a nu ne supăra fanii"
Ruslan Rotan, selecționer Ucraina U21
11 milioane de euroeste valoarea lotului Ucrainei U21, în timp ce „tricolorii" sunt cotați la aproximativ 25 de milioane
Convocările de la U21 îl dau peste cap
Mircea Lucescu a fost nevoit să dea o bună parte dintre jucători la naționalele Ucrainei, asta și pentru că rivala Șahtior a fost blocată, după ce a avut depistați doi jucători pozitivi cu coronavirus. „Il Luce" se teme de oboseala acumulată de cei 8 după această acțiune: „Cei de la Șahtior au retras toți jucătorii din echipele naționale după ce au aflat că au doi jucători cu COVID-19. Noi avem 8 jucători la naționala U21. Nu-i plăcut pentru mine, pentru că acești băieți vor juca 3 meciuri importante, după care avem meci de campionat, iar apoi întâlnim Juventus. Nu știu în ce situație vor reveni", a zis Mircea Lucescu.
5 lei biletul, dar reguli stricte
Federația ucraineană a deschis meciul pentru maximum 1.500 de suporteri. Jocul care se va disputa pe Arena Obolon (5.100 de locuri) va fi primul pentru o echipă românească având fani în tribune, nu și români fiindcă n-au voie. Numai că nici ucrainenii nu vor fi relaxați.
Un om poate cumpăra maximum 4 tichete, iar în momentul achiziționării e nevoit să ofere datele și adresa tuturor oamenilor alături de care va participa la joc. Mai mult, biletele vor fi trimise pe mail pentru fiecare om în parte după ce plata a fost înregistrată. Iar intrarea se va face pe baza tichetului electronic. Preţul unui bilet este de 5 lei.
Clasamentul Grupei 8
Programul grupei:
- 9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
- 13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda
- 14 noiembrie 2020: Malta – Ucraina
- 17 noiembrie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda
Citește mai multe știri despre echipa națională:
Soluția lui Ioan Ovidiu Sabău pentru națională: „N-are nimeni curaj! Nu putem să construim nimic”