Articol de Cezar Titor - Publicat duminica, 02 iunie 2024 19:18 / Actualizat duminica, 02 iunie 2024 19:20
Valentin Mihăilă (24 ani), unul dintre „arhitecții” calificării României la europeanul nemțesc, care va debuta în mai puțin de două săptămâni, a stabilit un obiectiv îndrăzneț pentru „tricolori”: sferturile de finală.
Fotbalistul celor de la Parma, echipă nou-promovată în Serie A, a avut un final de sezon prolific, reușind să puncteze în partidele cu Cremonese și Lecco.
VIDEO. Valentin Mihăilă: „Obiectivul este să trecem de grupe, poate chiar și de faza optimilor”
Fiind eliminat în penultima partidă din faza grupelor, 2-1 cu Israel, Valentin Mihăilă nu poate evolua în prima partidă, programată cu Ucraina, pe 17 iunie. Fostul jucător al Universității Craiova a fost un element cheie, reușind mai multe goluri din postură de rezervă în campania de calificare. A marcat golul doi împotriva Kosovo și a reușit o „doppietta” de senzație la Lucerna, aducând „tricolorilor” un punct prețios în compania Elveției.
„Am gânduri mari în ceea ce privește turneul final. După această calificare, suntem încrezători, vrem să demonstrăm că suntem o echipă bună și să facem o figură frumoasă la Euro. Vreau să ne atingem obiectivul în Germania și să facem oamenii fericiți, cred că nu s-au mai bucurat de foarte mult timp.
Pentru mine, obiectivul este să ieșim din grupe și chiar să trecem de faza optimilor”, a spus Mihăilă privind obiectivele trupei lui Edi Iordănescu la Euro 2024.
Fiind chestionat de cel mai important moment din cariera sa, Mihăilă nu a ezitat, amintindu-și de reușita cu Macedonia de Nord de pe Arena Națională, scor 3-2, chiar la debutul său pentru „tricolori”: „Cel mai memorabil moment din cariera mea a fost debutul cu gol la echipa națională, când am reușit să și înscriu, nu îl voi uita niciodată.”
Dacă vom fi uniți, putem reuși multe lucruri importante. În ultimii ani, s-a văzut cu ochiul liber că toți cei care am venit din angrenajul naționalei Under-21 am făcut diferența. Am adus un impact, avem foame de rezultate, de victorii, iar cred că asta s-a văzut în meciurile de calificare.
- Valentin Mihăilă, mijlocaș România
Cine transmite la TV Euro 2024
Toate meciurile României de la Euro vor fi pe Pro TV, la fel ca marea majoritate a partidelor de la turneul final. „Tricolorii” vor înfrunta Ucraina, Belgia și Slovacia în faza grupelor.Vor fi 6 meciuri și pe Pro Arena, în ultima etapă din grupe, când se vor juca câte două meciuri simultan.
Programul României la Euro 2024 » Când și cu cine jucăm în grupe
- 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)