Articol de GSP - Publicat duminica, 31 mai 2015 00:00
Lucian Boia este convins că sportul reprezenta unul dintre principalele instrumente de propagandă ale comunismului. La noi şi în tot Blocul Estic. Era totuşi mai uşor să ai performanţe în sport decît în plan economic, spune istoricul
În tinereţe, practica ascensiunile montane, prilej nu doar de delectare fizică, ci şi pentru o observaţie uluitoare. Nu crede în "sportul minţii" şi pledează pentru o privire inteligentă asupra istoriei, ca dialog între prezent şi trecut.
Aţi făcut sport în tinereţe, domnule profesor?
- Acum merg mult pe jos. Din păcate, cînd mă grăbesc iau taxiul. Din cînd în cînd înot, îmi place. Cînd aveam 18-20 de ani cutreieram munţii.
- Drumeţii?
- Mai mult decît nişte simple drumeţii. Bine, nu alpinism în sensul tehnic al termenului. Ascensiuni. Am făcut în cîteva rînduri creasta Făgăraşilor, creasta Pietrei Craiului.
"Democraţia modernă nu prea are nimic de-a face cu democraţia din Grecia antică. La fel şi cu Jocurile Olimpice moderne"
- Cu echipament adecvat îmi închipui.
- Semiadecvat, cît se putea în anii '60. Dar nu îmbrăcat în haine de oraş, vă asigur. Apropo de ascensiunile astea am ceva să vă spun, cred că are legătură strînsă cu discuţia noastră.
- Vă rog!
- În timpul ascensiunilor astea ale noastre se întîmpla ceva interesant. Bineînţeles că nu eram noi singurii ascensionişti. Ne întîlneam cu mai multe grupuri.
- Firesc.
- Da, numai că se întîmpla în felul următor. La poalele munţilor se vorbea preponderent româneşte. Majoritari eram etnicii români. În schimb, cu cît mergeam mai sus, cu atît se vorbea mai puţin româneşte.
- Şi mai mult?
- Nemţeşte, ungureşte. Înţelegeţi, spre vîrf rămîneam o minoritate, iar minoritarii deveneau majoritari! Ar fi trebuit poate o cercetare sociologică serioasă, dar ştiu că m-a frapat chestia asta.
Comunismul a instrumentalizat sportul. Omul nou era vizibil
- Am stabilit că sportul este o formă de cultură a lumii moderne. Noi, românii, avem cultura sportului? Respectul pentru educaţia prin mişcare?
- Este clar că la noi a fost un deficit de cultură sportivă, istoriceşte vorbind. Cred că românul este mai interesat de sport să-l urmărească la televizor.
- Poate e o problemă şi cu posibilităţile de a practica un sport, un exerciţiu fizic.
- Nu stăm prea bine nici în ceea ce înseamnă infrastructura sportivă, aşa este. Dar românul nu pare încă pătruns de o mentalitate sportivă, de ideea că sportul este o componentă a unei vieţi echilibrate şi sănătoase.
"Spre deosebire de nemţi, de unguri, noi am avut un deficit de cultură sportivă"
- Ultima dumneavoastră carte, "Cum s-a românizat România", a fost lansată acum cîteva zile la Bookfest. Explicaţi acolo cum din punct de vedere etnic şi cultural am devenit tot mai români. Se aplică asta şi sportivilor români?
- Sportul era o parte esenţială a propagandei comuniste şi nu doar la noi. Prin sport, ţările comuniste voiau să demonstreze că sînt superioare capitalismului.
- Au reuşit?
- Ţările blocului comunist depăşeau prin rezultate, luaţi Jocurile Olimpice, ţările democratice. URSS-ul se bătea cu America, RDG-ul devenise a treia mare putere sportivă a planetei. Era o dovadă a creării omului nou, nu doar din punct de vedere spiritual, ci şi fizic. Acesta era mai rezistent, mai puternic, mai performant.
- Nici noi nu stăteam prea rău pe atunci.
- Era mai uşor să faci din România o ţară care excela în sport decît una performantă din punct de vedere economic. Da, România a dat şi rezultate bune în mod obiectiv, nu doar ca parte a propagandei.
- Dar?
- Era vorba despre nivelul de sus, al performerilor, nu de cultura sportivă. Gimnastica era unul dintre principalele instrumente ale acestei politici, ştiţi mai bine decît mine. Comunismul a instrumentalizat sportul, comunismul nu a făcut nimic de dragul de a face pur şi simplu.
Fotbalul, substitut pentru credinţa pierdută
- De ce este totuşi fotbalul atît de popular, atît de prizat la scară planetară?
- Cred că are un grad mai mare de spectaculozitate decît alte sporturi. De agresivitate, de violenţă chiar, competiţia este împinsă foarte departe. Nu ştiu dacă este corect ce spun, mă obligaţi să vă dau răspunsuri pe loc la întrebări nu foarte simple.
- Apropo de violenţă. De unde vin manifestările de violenţă de pe stadioane?
- Identificarea multora cu valorile sportive ca valori supreme. Oamenii aceia nu mai realizează că totuşi acolo este un joc. Acesta este fundamentalism sportiv, care seamănă cu fundamentalismul religios.
"Străinătatea devenise un concept tulbure, desemnînd o lume capabilă să sucească minţile, de care trebuia ca românii să ştie să se ferească"
Lucian Boia, "Cum s-a românizat România"
- Chiar aşa?
- Omul trebuie să creadă în ceva. Iar în ultimul timp s-a înregistrat un reflux în ceea ce priveşte multe credinţe religioase tradiţionale. În lumea europeană cel puţin şi alte concepte sînt în scădere.
- Cum ar fi?
- Naţiunea, democraţia. Se instalează astfel alte adeziuni, alte credinţe, substitut pentru credinţele religioase. Sportul, fotbalul sînt asemenea adeziuni de dată recentă.
Sportul minţii de la sovietici ne vine
- Este şahul un sport?
- Asta este o aiureală, e un joc, nu un sport. Ni se spunea că este sportul minţii, cred că era o traducere din ruseşte, o ştiu de prin anii '50. Sportul presupune o participare fizică, o abilitate fizică. Aşa, orice activitate intelectuală este un sport al minţii, şi istoria ar fi un sport al minţii.
"Românii nu prea au cultura onoarei. Românii au cultura compromisului, au dezvoltat timp de secole strategii de supravieţuire"
Lucian Boia, "De ce este România altfel?"
- Există sporturi boiereşti şi sporturi plebee?
- Iniţial au existat, tenisul, golful, schiul. Acum sportul s-a democratizat. Practic, nu mai există discipline exclusiviste. Aţi observat, acum sportivi de culoare sînt mari campioni în tenis, ştiţi asta mai bine decît mine.
- Apropo de democratizarea sportului. Democraţia vine de la greci, Jocurile Olimpice la fel.
- Grecii sînt fondatorii tuturor lucrurilor din civilizaţia noastră. Dar să nu exagerăm prea mult continuitatea dintre Grecia antică şi timpurile moderne.
- În ce fel exagerăm?
- Era acolo un soi de democraţie, însă democraţia modernă nu prea are nimic de-a face cu democraţia grecească. La fel şi cu Olimpiadele. De Coubertin le-a invocat ca să aibă o tradiţie istorică în spatele ideii.
- Vorbeaţi într-un interviu mai vechi despre aşa-numita istorie inteligentă.
- Nu este un concept, e o idee a mea. Istoria nu este una singură, nu este doar ce a fost. Este dialogul dintre prezent şi trecut, e privirea prezentului asupra trecutului. Istoria trebuie să fie o privire nouă, care să fie a noastră. Să gîndească trecutul, să-l interpreteze.
- Una peste alta, vi se pare că în lumea noastră se acordă o atenţie exagerată sportului?
- Sportul este o dimensiune importantă a preocupărilor umane, este o preocupare la fel de legitimă precum cartea sau alte domenii din artă sau ştiinţă. Să ştiţi că nu sufăr de intelectualism, pot înţelege toate lucrurile astea.
"Lumea ar putea să spună că se dă prea multă importanţă sportului. Dar asta e lumea în care trăim"
"Spre deosebire de nemţi sau de unguri, noi am avut un deficit de cultură sportivă"
"Lumea ar putea să spună că se dă prea multă importanţă sportului în dauna altor domenii. Dar asta e lumea în care trăim"
)
)
)
)
)
)
)
