GSP.RO  »  INTERNATIONAL  »  ITALIA

Mai rapid decât Adrian Mutu » Valentin Mihăilă începe să strălucească la Parma

Valentin Mihăilă a înscris în Fiorentina - Parma 3-3 // foto: Guliver/gettyimages +19   FOTO
Valentin Mihăilă a înscris în Fiorentina - Parma 3-3 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 08 martie 2021 11:10 / Actualizat luni, 08 martie 2021 17:05

Valentin Mihăilă (21 de ani), autorul golului 3 al Parmei în meciul cu Fiorentina, scor 3-3, a intrat pe locul 5 în topul românilor imediat în spatele lui Hagi. E prima rezervă gialloblu care înscrie în acest campionat, la al șaptea meci când nu a fost titular.

Mulți s-ar fi așteptat ca Man să fie primul care înscrie dintre cei doi români transferați de Parma în acest sezon. Dar a făcut-o Mihăilă, ce a avut nevoie de al zecelea meci, la 3-3 cu Fiorentina, și o repriză pentru a intra în topul stranierilor cu gol în Serie A. Fostul oltean prinde locul 5, cu 407 minute jucate în echipa lui Roberto D'Aversa până și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

Valentin Mihăilă, gol și în Coppa

Are doar patru nume deasupra, depășindu-i ca rapiditate pe Mutu (510), românul cu 103 goluri în elita Italiei, pe Mitriță (461), Pușcaș (473), Mateuț (449), Torje (691) și Lupu (707). Mihăilă e la a doua reușită în Italia, după golul contra lui Lazio în „optimile” Cupei (1-2), singurul în care a fost integralist după mutarea de la Craiova. Valentin a mai bifat o premieră duminică: întâiul venit de pe banca de rezerve care punctează în campionat pentru „cruciați”. În etapa a 26-a!

VIDEO. Vezi golul lui Mihăilă din Fiorentina - Parma

Acuze pentru Mihăilă la faza de 3-3

„Un gol și un assist. A intrat pe teren și a fost decisiv. Se vede că are talent și fler în fața porții. zona ofensivă. Și e jucător născut în 2000!”, remarcă Gazzetta dello Sport. Dincolo de laude, lui Mihăilă i se reproșează finalul: „Comite încă diverse erori ale tinereții, una dintre acestea în a păstra mingea la 3-2. Dar e unicul ce-și depășește adversarul când intră în duel. S-a mișcat bine când a marcat, urmărind atent acțiunea”, a scris Gazzetta di Parma, acordându-i nota 6,5.

TIMP PENTRU PRIMUL GOL ÎN SERIE A

JucătorMinuteEchipăMeciVârstă
1. F. Răducioiu119Barivs. Torino (2-1)20
2. A. Stoian146Chievovs. Pescara (2-0)21
3. M. Lăcătuș265Fiorentinavs. Atalanta (3-1)26
4. G. Hagi308Bresciavs. Foggia (4-1)27
5. V. Mihăilă407Parmavs. Fiorentina (3-3)21

7e nota primită de Mihăilă pentru repriza contra Fiorentinei în Gazzetta dello Sport, ce l-a ales cel mai bun de la Parma. Man a luat 6 pentru cele 28 de minute jucate

Important la golul de 3-2, după ce improvizase mai devreme o frumoasă lovitură de cap. Man e însă mereu imperceptibil în fazele când echipa n-are mingea. Nota 5,5 
- Gazzetta di Parma, cotidian local

Citește mai multe știri despre Parma:

Valentin Mihăilă, cea mai mare notă dintre jucătorii Parmei în remiza cu Fiorentina! » Ce scriu italienii despre Dennis Man

Antrenorul Parmei și-a distrus jucătorii: „Nu pot să-mi explic! Cum să faci asta?!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nu mai are răbdare cu Ștefănescu. Critici acide: „1,3 milioane aruncate”
Superliga
Nu mai are răbdare cu Ștefănescu. Critici acide: „1,3 milioane aruncate”
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
Stranieri
Anunț-„bombă” » Un lider din top 5 campionate îl vrea pe Andrei Rațiu și se bate cu Atletico Madrid
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”
Superliga
A luat în colimator 3 jucători de la FCSB: „El chiar a fost foarte slab!” » N-a scăpat nici Olaru: „Alt motiv nu găsesc”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (9)
tivireli
tivireli  •  08 Martie 2021, 19:46

Nu este locul 700 este vorba de minutele jucate pana la primul gol inscris in serie A

amoniac
amoniac  •  08 Martie 2021, 18:00

Pentru Mihaila, bravo lui. Pentru noi ca natie, discutam de romani marcatori de pe locurile 4 sute si, sase sute si, sapte sute si ceva. Total irelevand si absolut nefolositor, cine in afara de cel ce scrie se va gandi vreodata la importanta cuiva de pe locul SAPTE SUTE SI CEVA intr.un clasament. Ce e important si relevant e cat de jos suntem si cate resurse consumam ca sa fie evident acest lucru.

cirus11
cirus11  •  08 Martie 2021, 14:24

Mihail a inceput sa se impuna dar uite cat a durat... chit ca a fost accidentat, a fost acolo in lot, la antrenamente. Cei care se asteapta de la jucatorii romani sa plece afara si imediat sa joace la nivel inalt probabil ignora ultimul deceniu... nu o sa se intample asa ceva. Singurele mele asteptari de la Man sezonul asta sunt sa se mentina in lot si abia din campionatul urmator sa se impuna. Mihail sper sa devina titular chiar de-acum. Daca nici astia 2 nu reusesc care sunt probabil varfurile generatiei lor... nu mai putem avea vreo speranta.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează