GSP SPECIAL  »  ARTICOLUL LUNII  »  TOLO.RO

Opinie de Cătălin Tolontan: Dacă diaspora adună o jumătate de milion de voturi, cu ce avans pornește Barna în fața lui Dăncilă?

Articol de - Publicat sambata, 09 noiembrie 2019 17:00

Miza reală a turul 1 e cine va intra în turul 2 alături de președintele Klaus Iohannis, favoriții fiind Viorica Dăncilă și Dan Barna. După mobilizarea remarcabilă cu care se votează în Diasporă, este aproape sigur că se va depăși bariera de 380.000 de voturi, atinsă la turul 2 al prezidențialelor din 2014 și la alegerile europarlamentare din 2019.

  • Cu ziua de mâine, e posibil să se meargă spre o jumătate de milion de voturi în străinătate sau chiar mai mult.
  • Dacă ne uităm cum s-au împărțit voturile în această primăvară, ne putem face o idee despre punctele pe care le vor lua Iohannis și Barna.

După primele două zile ale votului din diaspora se vor aduna aproximativ 250.000 de voturi, incluzând aici și cele 25.000 din corespondență. Cifrele sunt rotunjite și, cum mai sunt 5 ore de vot, estimative.

UPDATE: Probabil că se va ajunge chiar la 300.000 de voturi ieri și astăzi.

Cum în primăvară doar într-o singură zi, de duminică,s-au exprimat 380.000 de voturi valide, e foarte probabil ca acum să se atingă cifra totală, pe trei zile, de 500.000 de voturi exprimate de românii din străinătate.

Care au fost opțiunile politice ale diasporei în mai 2019?

În primăvară, USR-PLUS a luat 44% dintre voturi, PNL a adunat 32%, iar PMP a reușit 8%.

Împreună, cele trei partide au strând 85% dintre voturile din diaspora, ceea ce e destul de probabil să se întâmple și acum.

cum s au impartit voturile la alegerile europarlamentare
Cum s-au împărțit voturile din diaspora la alegerile europarlamentare din mai 2019 | Sursa: Biroul Electoral Central

PSD a luat atunci sub 3% și a fost bătut atât de un independent cvasianonim, George-Nicolae Simion, cât și de Pro România. Viorica Dăncilă nu poate miza pe mai mult sprijin acum.

Însă în privința lui Klaus Iohannis și a lui Dan Barna, e posibil ca ei să nu-și transfere în aceleași procente voturile românilor din Italia, Anglia sau Germania, precum au făcut-o la europarlamentare partidele lor. Probabil, Iohannis va lua mai mult de 32% în diaspora, cât a reușit PNL.

De dragul calculelor, să presupunem că Dan Barna scade la 40% voturi din diasporă, iar Klaus Iohannis adună 35%. Cât înseamnă aceste numere în votul total, ce avantaj le oferă în cursa care începe mâine.

Plecăm de la ipoteza că prezența la vot în țară va fi de 50%, ca în primăvară. Poate e optimist, poate nu, vom vedea. De regulă, mobilizarea din Diasporă vestește și una a familiilor, părinților și bunicilor de aici.

Asta înseamnă 9 milioane de voturi în țară plus 500.000 de voturi în străinătate. La 9,5 milioane de voturi, punctul de vot înseamnă 95.000 de oameni.

Cu 40% în diaspora, Barna va aduna puțin peste 2% din votul total, iar Iohannis ceva peste 1,7%.

Dacă însă Barna strânge mai mult sau vin mai mult de 500.000 de oameni, el se poate duce spre 2,5% – 3% din total numai din străinătate, ceea ce poate însemna o diferență deja semnificativă, mai ales dacă tineretul din orașele mari răspunde chemării celor din străinătate și se duce spre candidatul USR-PLUS, așa cum s-a întâmplat în primăvară.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează