GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  JOCURILE OLIMPICE

Cel mai lung traseu străbătut vreodată de o delegaţie română trimisă la Olimpiadă: Melbourne '56, cinci escale aeriene, traversare a 24 de fusuri orare, peste 44.000 km » Ruta olimpică de neuitat

Articol de - Publicat duminica, 23 ianuarie 2011 00:00

Românii au obţinut 13 medalii la Olimpiada din Australia, dar drumul pînă acolo este descris drept un coşmar de cei care mai trăiesc din delegaţia care ne-a reprezentat la Melbourne

Bucureşti - Praga (Cehoslovacia) - Abadan (Iran) - Bombay (India) - San Francisco (SUA) - Port Darwin (Australia) - Melbourne (Australia). Nu este începutul unei lecţii de geografie, ci traseul pe care l-a străbătut delegaţia României de la Olimpiada din '56, desfăşurată la Antipozi. Cea mai lungă rută urmată vreodată de sportivii români trimişi să reprezinte ţara la Jocurile Olimpice: peste 44.000 km!

Avion de la Air India
Dublu campion olimpic la Melbourne, la caiac-canoe, Leon Rotman rememorează cu lux de amănunte experienţa neobişnuită trăită în urmă cu 54 de ani: "Am plecat cu un bimotor din ţară, pînă la Praga, unde ne-am îmbarcat apoi într-un avion închiriat de la Air India. Cu el am mers pînă în Australia. A fost tare obositor şi nu prea confortabil! În Cehoslovacia şi în India am şi stat cîte o noapte, aşa că am avut timp să mergem şi în vizite cîteva ore. Am rămas însă numai cu privitul, că buzunarele erau goale!".

Antrenament pe lîngă văcuţe
Iolanda Balaş, aflată atunci la prima Olimpiadă, reconstituie chiar o întîmplare hazlie petrecută la Bombay: "Ieşisem să fac un scurt antrenament şi am fost şocată să văd cum vacile umblau nestingherite pe stradă. Sînt animale sfinte şi n-ai voie să te atingi de ele".

Înapoi la Rotman, cu alt amănunt şocant pentru anul de graţie 2011: "Am plecat atunci din ţară pe 26 octombrie, cînd se iveau zorile. Am ajuns abia pe 1 noiembrie, adică toată povestea a durat cinci zile. Sigur, astăzi nu se mai concepe o asemenea minunăţie! M-am reîntors în Australia la Olimpiada de la Sydney, în 2000, cînd am făcut doar vreo 13 ore. Altă viaţă!".

Bărci trimise cu vaporul
La Melbourne, primele două, trei zile au însemnat doar antrenamente pe uscat pentru sportivii de la canotaj şi caiac-canioe. Rotman: "Bărcile ne-au venit mai tîrziu, fiindcă au fost transportate cu un vapor, aşa că, la început, principala grijă a fost să ne adaptăm la fusul orar. Dar şi să trecem peste spaima pe care am tras-o cînd am traversat Oceanul Indian, cu nişte turbulenţe din cauza cărora am tremurat un pic".

"Cînd am ajuns în Australia, am avut alt şoc: pe noi, cei de la caiac-canoe, ne-au cazat în nişte barăci de lemn, în care cred că stătuseră înainte băştinaşi"
Leon Rotman, dublu campion olimpic Melbourne '56

73 de oameni a cuprins delegaţia română prezentă la JO Melbourne '56

9 e locul pe care l-a ocupat România în clasamentul pe medalii de la Melbourne: poziţia 11 a fost în ierarhia pe puncte


Balaş: "Cea mai mare dezamăgire"
Marea campioană de la săritura în înălţime, Iolanda Balaş, spune că Melbourne '56 a însemnat cea mai neagră bornă din cariera ei olimpică: "Am ajuns acolo singură, singurică, fără antrenori, fiindcă lui Soter, de exemplu, nu i-au dat voie să plece fiindcă avea un frate în Australia şi le era teamă să nu rămînă acolo. Mergeam acolo ca mare favorită, în iunie bătusem recordul mondial la Bucureşti, dar am terminat numai pe locul cinci în Australia. Şefii delegaţiei mi-au reproşat atunci că m-am vîndut pentru ca medalia de aur să o ia o americancă şi au rupt de pe panoul de prezentare fotografiile cu mine din Satul Olimpic".

Bucureşti - Praga (Cehoslovacia) 1.076 km
Praga (Cehoslovacia) - Abadan (Iran) 3.566 km
Abadan (Iran) - Mumbai (India) 2.780 km
Mumbai (India) - San Francisco (SUA) 18.881 km
San Francisco (SUA) - Port Darwin (Australia) 14.921 km
Port Darwin (Australia) - Melbourne (Australia) 3.140 km

TOTAL: 44.364 km

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează