GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  PROCES

Corupţie

Articol de - Publicat sambata, 18 octombrie 2008 00:00

Avocata FRF în litigiul cu Loteria Naţională, Ioana Sfîrâială, suspectează că instanţa de la Apel care a dat verdict nefavorabil federaţiei ar fi fost influenţată şi pe căi financiare

Cinci milioane de euro e miza procesului dintre FRF şi Loteria Naţională, sumă reprezentînd 20% din profitul pe care instituţia jocurilor de noroc ar trebui s-o vireze către federaţie, conform Legii sportului. Aşa suna, pe 4 decembrie 2007, decizia Secţiei Comerciale a Tribunalului Bucureşti, care dăduse cîştig de cauză forului prezidat de Mircea Sandu. Joi, Curtea de Apel a invalidat însă hotărîrea iniţială, desfiinţînd-o, iar avocata FRF, Ioana Sfîrâială, presupune că la mijloc sînt interese fabuloase. :O

Declaraţii şocante, pe care interlocutoarea şi le-a asumat de la începutul discuţiei după ce reporterul i-a precizat din start că vor fi folosite pentru un interviu.

- Doamna Sfîrâială, cum se explică schimbarea radicală a deciziei în "dosarul Loteria"?
- Această hotărîre de la Apel nu are nici o justificare. Sînt curioasă cum o vor motiva! Nu am probe, dar la mijloc nu pot fi decît două explicaţii: fie au existat presiuni teribile asupra instanţei, inclusiv la nivel pecuniar, şi e vorba despre corupţie, fie judecătoarele sînt slab pregătite profesional. Cum mi-e greu să cred că a doua variantă e reală, cîtă vreme, de exemplu, Maria Cornea Speranţa e preşedinta Curţii de Apel, rămîne doar primul motiv.

- Doar sentinţa în sine vă determină să aveţi asemenea suspiciuni?
- Există şi alte motive. De pildă, mă întreb cum de şi-a permis instanţa să aprobe celor de la Stanleybet să consulte dosarul FRF-Loteria, deşi nu sînt parte implicată în proces. În acest fel, ne aduce mari prejudicii în celălalt litigiu aflat pe rol, cu casele de pariuri, fiindcă li s-a oferit acces liber la documente şi la strategii de apărare pe care poate am fi dorit să le utilizăm şi în dosarul cu Stanleybet şi Astra Sport Bets. :X Explicaţia e că există interese comune între instituţiile statului, inclusiv Ministerul Finanţelor, şi casele de pariuri, astfel încît FRF să piardă aceste procese, care ar crea un precedent periculos.

- Ministerul Finanţelor ce implicare are în povestea asta?
- Păi, imediat după ce s-a început judecata, Ministerul Finanţelor a schimbat licenţele caselor, admiţînd că ele nu fac jocuri de noroc, ci pariuri sportive. Logica? Referirea din Legea sportului e la societăţile care întreprind activităţi cu "jocuri de noroc"! Schimbîndu-le încadrarea, speră să se ocolească obligaţia lor legală de a vira procentul de 20% din profit către FRF şi celelalte federaţii care ar avea intenţia să procedeze ca fotbalul.

Intervine Consiliul Magistraturii!
După ce pe pagina de net a FRF apărea informarea care vorbea despre interesele din "mafia pariurilor" în influenţarea deciziei de la Apel, Consiliul Superior al Magistraturii a replicat pe propriul site: "Afirmaţiile formulate în cuprinsul comunicatului FRF privitoare la legalitatea deciziei sînt lipsite de susbstanţă". "Cum o fi controlat CSM în zece minute corectitudinea hotărîrii de la Apel? CSM dovedeşte încă o dată că a devenit un sindicat", susţine Ioana Sfîrâială. Nimeni de la CSM n-a dorit să comenteze ieri afirmaţiile apărătoarei FRF.

Lege contra ordonanţă
Diferendul FRF - Loteria Naţională se învîrte în jurul a două prevederi juridice. Legea Sportului susţine că federaţiile trebuie să primească 20% din încasările din pronosticurile făcute la jocurile de noroc pe competiţii de fotbal internaţionale sau Cupa României, în timp ce, printr-o ordonanţă guvernamentală, xx% din profitul Loteriei trebuie să meargă la ANS. "Se fac plăţile către federaţii şi doar diferenţa ajunge la Agenţia de Sport", pretinde Ioana Sfîrâială.

"Federaţia din Israel ia 10 milioane de euro din pariuri, iar Comitetul Olimpic Italian primeşte 80 de milioane de euro, pe care-i distribuie spre federaţii. Aşa ar trebui să fie şi la noi!"
Mircea Sandu, preşedinte FRF

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Europa League
Golul lui Daniel Bîrligea din Europa League a făcut înconjurul lumii! L'Equipe și The Sun: „O adevărată nebunie”
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Superliga
Lovitura primită de Mario Iorgulescu » Procurorii cer pedeapsă MAXIMĂ. Data în care va fi anunțată decizia definitivă
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland
Europa League
Presa din Danemarca l-a descris într-un SINGUR cuvânt pe Daniel Bîrligea după golul din FCSB - Midtjylland

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”

Comentarii (2)
 •  18 Octombrie 2008, 11:28

Pai daca poate dovedi coruptia, s-o faca. Daca nu, in justitie cu avocata asta. FRF-ul in schimb ar trebuie sa reclame justitia si Loteria la FIFA, TAS, si sa ceara depunctarea lor. Eventual sa ceara ca TAS-ul sa oblige Statul RO, sub amenintarea dezafilierii de la ONU si UE, sa dea atatia bani FRF-ului cat i se cere. Ca aia, unde activeaza si "nasul" M. Sandu angajat, judeca drept.

 •  18 Octombrie 2008, 10:45

E mafia prea mare cu pariurile astea si la nivel inalt... E rusinos ce se intampla si pariurile astea influenteaza prea mult fotbalul... Ar trebui interzicerea lor desi recunosc ca sunt un parior inrait... Pariurile strica fotbalul si nu numai !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează