GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  GSP LIVE

EXCLUSIV 5 povești savuroase cu Emil Grădinescu la GSP LIVE. De ce a ratat Ilie Dobre o semifinală de Mondial: „Era sferic, roșu de furie! 10h a mers pe jos, cu plăsuța lui de 1 leu!”

5 povești savuroase cu Emil Grădinescu
5 povești savuroase cu Emil Grădinescu

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 mai 2020 14:03

Comentatorul sportiv Emil Grădinescu a fost în această dimineață la GSP Live, unde a rememorat câteva amintiri savuroase din viața și cariera lui.

În direct la GSP Live, Grădinescu a povestit cum a mers, pe jos, Ilie Dobre timp de 10 ore, cum a rămas după un meci cu patronul Bacăului la o sticlă de whisky până la 2 noaptea, cum a schimbat soarta unei partide decisive, o amintire de la un meci din copilărie și la ce sport l-au trimis părinții pentru că fotbalul era pentru derbedei.

VIDEO Grădinescu povestește cum a mers Ilie Dobre timp de 10 ore, pe jos, și a ratat semifinala Brazilia - Turcia

„Am câteva povești minunate cu Ilie Dobre, geniale! Aia din Japonia e monumentală. Ne sună Ilie Dobre, eram eu cu Vlad în Japonia, înaintea semifinalei Brazilia – Turcia. Noi aveam tot ce ne trebuia ca să intrăm la meci, dar Ilie Dobre nu. Avea doar acreditarea, cu care puteai să intri doar în stadion, nu și în tribună. Ne roagă Ilie să îi dăm și lui ce trebuie ca să intre «Da, Ilie. Ne întâlnim în centrul de presă, la Saitama. Îți dăm astea, cu 15 minute înainte de meci, și vezi meciul». Bineînțeles că l-am așteptat pe Ilie Dobre care nu a venit și când s-a terminat meciul ne aștepta acolo.

Vreau să spun că era sferic, era ca un balon. Furios, negru la față, că de ce nu ne-am întâlnit. Apoi ne-a povestit ce a pățit. A plecat din Tokyo la ora 8 dimineața, Saitama era cam la 120km de Tokyo, iar meciul era la 8 seara. Ar fi trebuit să ajungă lejer. Din greșeala s-a dat jos din tren cu o stație mai devreme. Doar că în plasa lui de un leu, nelipsita lui plasă de un leu, avea și o hartă. S-a uitat pe hartă și a văzut că este un râu care ajunge la Saitama, așa că și-a făcut socoteala că ajunge ușor acolo dacă merge de-a lungul râului. Numai că a omis un amănunt, harta nu îți arăta dimensiunile reale. Așa că a mers vreo 55 de kilometri, săracul a mers vreo 10 ore. Până când nu a mai putut să pună un picior în fața celuilalt. A ieșit la autostrada și l-a dus cineva vreo 10 kilometri cât mai avea”.

VIDEO Grădinescu povestește cum a rămas la o sticlă de whisky după un meci, cu nocturna aprinsă, cu Dumitru Sechelariu

„S-a terminat meciul, nu prea bine pentru Bacău. Veneam după o perioadă îngrozitoare din viața mea, tocmai îmi murise soția. Sechelariu îi convoacă pe primar, șeful Poliției, toți barosanii din Bacău, și îi ia la mână pe toți. I-a certat pe toți, terci i-a făcut. La un moment dat se întoarce și la mine «Băi, și voi ăștia cu televiziunea, voi formați opinii. Spuneți mă ce vedeți!». Cum eram eu atunci, nu prea mi-a păsat, i-am zis niște chestii lui Sechelariu «Mă lasă rece ce îmi spui tu». Omul a rămas șocat. Cred că asta l-a dezechilibrat puțin și am rămas să povestim, a apărut o sticlă de whisky și am rămas noi doi derbedei. Bineînțeles, cu nocturna aprinsă, nu puteam să bem pe întuneric”.  

VIDEO Cum au schimbat comentatorii soarta unui meci aranjat

„FC Național era la bătaie cu Dinamo la titlu și comentam de la Ploiești, Astra cu FC Național. Totul era aranjat să bată Astra și am văzut niște faulturi... Avea Național un vârf de atac sârb și erau intrări de la brâu în sus la el, mă mir că nu a murit la meciul ăla! Eu și cu Hossu nu mai știam ce să zicem «Băi, este hoție pe față! Nu se poate întâmpla așa ceva, este inadmisibil». Făceam spune la gură amândoi. La pauză îmi sună telefonul, era Romică Pașcu. Nu vorbisem în viața mea cu el «Băi nea Emile, fii și tu mai prietenos, ce ne calci în picioare atât». În repriza a doua s-a arbitrat corect și a bătut FC Național până la urmă”.  

VIDEO Amintire din copilărie, cum a trebuit să vină de la ora 6 dimineața ca să prindă un loc pe stadion

„Am început să merg regulat la meciurile Gloriei Buzău și îmi aduc aminte. Cea mai vie amintire este un meci decisiv de promovare a Gloriei, cu Galațiul. La Galați juca Oblemenco atacant, iar la Gloria era stoper Alexandru Nicolae. Țin minte că am ajuns la 6 dimineața la stadion, înfășurat cu o manta de-a tatălui meu pentru că afară ploua infernal. La 6 jumătate stadionul era plin, meciul începea la 11. Arhiplin era stadionul, îți dai seama ce era fotbalul pe vremea aia. La 11 a început meciul și a câștigat Gloria meciul, așa a promovat în Divizia A”. 

VIDEO Grădinescu povestește de ce s-a apucat de gimnastică

„Am făcut gimnastică, la un nivel decent. Am ajuns până la categoria a 2-a, cea mai mică era a 4-a. La a 2-a ai o oarecare valoare. Dar a fost suficient cât să înțeleg ce înseamnă sportul acesta, să înghit vreo 10 kilograme de magneziu. Și să fiu în stare câteva zeci de ani ca să comentez gimnastica la un nivel decent. Nu prea mă simțeam în largul meu la niciun aparat.

Pe vremea aia, îmi aduc aminte, materialele de concurs nu aveau o calitate bună. Odată mi s-a rupt un inel și am căzut în cap pe saltea. Altădată am căzut tot în cap de la bară. Făceam toate cele 6 aparate, dar eram mai bun la individual compus decât pe aparate. Fotbalul era un sport pentru derbedei, pentru golănași, și din cauza asta părinții m-au trimis la gimnastică”. 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (19)
lake1001
lake1001  •  02 Mai 2020, 03:52

Alt slujitor al lui Becali...bleah...

gago747
gago747  •  01 Mai 2020, 21:20
Postat de reteleanu pe 01 Mai 2020, 16:57

parerea ta. topescu era un tip foarte elegant si avea vocea aia fantastica (cu un usor timbru metalic). dar...cu parere de rau, el nu era un tip care sa comenteze liber. el se documenta la sange, bravo lui, dar nu era un tip de spontaneitatea lui gradinescu. iar acum au aparut unii pe la eurosport care mananca fotbal pe paine, mai buni si decat gradinescu.

Ăia care "mănîncă fotbal pe pîine" sînt niște tîmpiți siniștri, nu știu să vorbească decît din statistici, de-ți vine să-ți iei lumea în cap. Dacă le-ai tăiat netul, s-au blocat, habar n-au ce să zică, eventual mai vorbesc din amintiri vreo cinci minute, apoi pauză totală. Deh, asta-i generația actuală, zisă și "idioți cu Internet".

 •  01 Mai 2020, 19:49
Postat de cornelconasu pe 01 Mai 2020, 18:07

Grădinescu , un comentator ...duplicitar ! La un moment dat de câte ori comenta pe Dinamo, ce era la gura lui, vedea totul invers, se vedea că e rău intenționat , nu avea nici o rațiune ! Ba că nu vede din cabină, ba că e mică , ba că e frig, ba că îl apostrofează unii (de ce oare ?), ba că arbitrul trebuia să facă așa, că faultul era de galben spre roșu , că arbitrii probabil arbitrează timorați și multe alte tâmpenii ! Mă întâlnesc odată cu cineva important din clubul Dinamo și îl întreb cum de acceptă comentariile astea fără nici un suport și de ce nu îi retrage acreditarea lui Grădinescu ? Omul îmi spune că deja Grădinescu nu mai are acreditare pentru Dinamo și că ...supărarea lui venea din faptul că Dinamo după ce a aflat niște discuții între el și un conducător de club prin care accepta să blameze Dinamo, ........nu l-a mai luat în cantonament vara în Austria la Kaprun unde venea și cu soția unde stătea mocca bine merci două săptămâni la 4 stele ! De remarcat că toți ziariștii sportivi și un fotograf ”se lipeau” de câte o echipă despre care scriau amănuntele din cantonamente ! Iată doar un aspect despre....marele Grădinescu !!!

Eu stiu ca-i dinamovist (dovada ce spui, ca mergea cu echipa in pregatiri)! Confirmi?

Vezi toate comentariile (19)
Comentează