Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 22 martie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 23 martie 2011 19:03
Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2 din Bucureşti a propus arestarea preventivă pentru furtul de cabluri electrice din interiorul stadionului National Arena pentru mai multe persoane. Procurori ai Parchetului efectuează cercetări faţă de un număr de 13 persoane, aflate în stare de arest preventiv, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de furt calificat. Magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 au admis cererile procurorilor din cadrul Parchetului şi au dispus arestarea pe o durată de 30 de zile a 11 dintre cei 13 inculpaţi faţă de care se efectuează cercetări.
Persoanele au fost arestate, după ce în noapte de 24-25 ianuarie 2011 cu ajutorul agentului de pază de la şantierului stadionului National Arena, aceştia au pătruns în incinta şantierului, au forţat sistemul de închidere al uşii de acces pătruzînd în camera electrică din subsolul stadionului, de unde au tăiat şi au sustras 1.060 metri liniari de cablu electric de conţineau cupru. Cantitatea sustrasă de 6.77 tone a fost evaluată la valoare de aproximativ 174.000 de lei, prejudiciu care nu a fost recuperat pînă în prezent.

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora