Articol de GSP - Publicat duminica, 25 octombrie 2020 21:04 / Actualizat duminica, 25 octombrie 2020 21:26
Fosta jucătoare de tenis Maria Sharapova (33 de ani) s-a născut în Siberia, la aproape un an distanță de la explozia nucleară de la Cernobâl (26 aprilie 1986).
Un amănunt mai puțin cunoscut din viața Mariei Sharapova este faptul că familia ei a locuit aproape de locul exploziei. Părinții acesteia nu au fost afectați și au luat decizia de a se muta după tragicul eveniment, iar la aproximativ un an distanță Maria a apărut în viața lor.
Ulterior, fosta jucătoare de tenis și familia ei au ajuns în SUA, de unde rusoaica a început să scrie istorie în tenis. Cu toate că ea nu a fost afectată personal de dezastrul de la Cernobâl, Maria Sharapova este conștientă că acel moment încă bântuie un număr mare de persoane.
„Chiar dacă s-a întâmplat acum foarte mult timp, încă afectează un număr mare de persoane în viața de zi cu zi. Copiii născuți atunci fac acum copii, iar aceștia ajung să nu poată trăi o viață normală din cauza anumitor lucruri pe care le au în organism”, a declarat Sharapova, potrivit sportscasting.com.
POZE ZGUDUITOARE: CUM ARATĂ ORAȘUL ABANDONAT DUPĂ DEZASTRUL DE LA CERNOBÂL
Maria Sharapova: „Am rude care sunt afectate de eveniment”
„Încă am rude care sunt afectate de eveniment. Bunica mea, Galina, încă locuiește în Gomel (n.red. - oraș în Belarus, la 178 de kilometri distanță de Cernobâl). Țin legătura cu ea, vorbim destul de mult. Sper să merg în Belarus, nu am mai fost acolo de mult timp. Este una dintre cele mai grav afectate zone. Banii pe care i-am donat au mers către centre care ajută copiii, vreau să îi vizitez și să văd cum sunt”, declara Maria, în trecut.
La începuturile carierei sale, Sharapova a devenit un ambasador al United Nations Goodwill, lucru care i-a permis să doneze sume importante către persoanele afectate de dezastrul nuclear.
38 de milioane de euroa câștigat Maria Sharapova din tenis, într-o carieră în care a cucerit 36 de trofee
Cernobâl '86, cel mai mare dezastru nuclear din istorie!
- a avut loc pe data de 26 aprilie 1986, la 1:23 noaptea
- suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane
- Cei 45.000 de locuitori din Pripiat, oraşul aflat la doar 1,5 kilometri de centrala de la Cernobâl, au fost evacuati abia la 36 de ore de la producerea accidentului, în după-amiaza zilei de 27 aprilie 1986
- până în 5 mai, toţi cei care locuiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiţi să-şi abandoneze casele, iar în decurs de 10 zile, în total 130.000 de persoane din 76 de localităţi au fost evacuate, iar teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere.
- raportul Forului Cernobâl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit 56 de decese directe (47 de lucrători și 9 copii cu cancer tiroidian) și a estimat că mai mult de 9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 milioane foarte expuse pot muri din cauza unei forme de cancer
- Actualul Belarus a fost ţara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobâl, deoarece pâna la 70 % din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul său, dar în total peste 5,5 milioane de persoane, ucraineni, belaruşi şi ruşi, au avut de suferit în urma catastrofei, iar o mare parte dintre ei locuiesc în continuare în zonele contaminate, conform autorităţilor ucrainene
- a fost declarat cel mai mare dezastru nuclear din istorie, iar estimările sunt că la nivel mondial au murit aproape 1,5 milioane de oameni din cauza radiațiilor provocate de explozie.