Articol de GSP - Publicat joi, 25 august 2016 17:27
Este un record absolut în istoria de 48 de ani a competiţiei. Valoarea cailor este estimată la peste 50 de milioane de euro. Cel mai scump exemplar este evaluat la două milioane de euro şi aparţine unui sportiv din Turcia.
Finala Campionatul Balcanic de Sărituri peste Obstacole va avea loc în perioada 1-4 septembrie, la Clubul Regatul Cailor, din apropierea Bucureştiului.
Este prima oară, în 20 de ani, când România îndeplineşte toate criteriile cerute de Federaţia Internaţională de Echitaţie.
“Modul de organizare a convins delegaţiile ţărilor balcanice să se înscrie într-un număr atât de mare la competiţa care va debuta într-o săptămână. Este o onoare pentru Federaţia Ecvestră şi pentru România că vor sosi în ţara noastră toţi aceşti campioni. Aceasta demonstrează că suntem în momentul relansării sportului ecvestru în ţara noastră. Federaţia a făcut eforturi uriaşe pentru organizare competiţiei la acest nivel. Aşteptăm mii de persoane în tribune. Intrarea este liberă, iar vremea se anunţă a fi excelentă”
Vlad Bontea, preşedintele Federaţiei Ecvestre Române
Balcaniada de echitaţie este cel mai mare eveniment sportiv pentru profesionişti, din Balcani. La scară internaţională, se plasează după Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Continentale. România participă la Balcaniadă cu 40 de sportivi şi 50 de cai, la toate cele şase probe: copii, tineret, amazoane, cai tineri, seniori şi echipe. Ţara noatră are şanse mari la medalii, în contextul în care, la competiţia de anul trecut, sportivii nostri au câştigat 8 medalii: una de aur, 2 de argint şi 5 de bronz.
Prima ediţie a Balcaniadei Ecvestre a fost organizată în 1968, la Istanbul. Anul trecut competiţia a avut loc la Porto Carras, în Grecia, unde au participat 160 de cai şi 120 de sportivi. În ţara noastră, sportul ecvestru se află într-un trend ascendent în ultima perioadă. 500 de sportivi şi 600 de cai participă sub egida Federaţiei Ecvestre la concursuri Naţionale şi Internaţionale. Echitaţia poate fi practicată în toate zonele ţării. Există peste 52 de cluburi sportive afiliate Federaţiei Ecvestre Române şi 14 herghelii, care oferă cursuri de călărie.
Avem deja cinci cluburi sportive care respectă toate standardele înternaţionale: Clubul Regatul Cailor (Adunaţii Copăceni, Giurgiu), Clubul Equestria (Tâncăbeşti, Otopeni), care organizează în fiecare an celebrul circuit ecvestru Salonul Calului, Clubul Salina Equines (Turda), clubul Sportiv 163 Plopi (Prejmer, Braşov) şi Baza Hipică din Piatra Neamţ, unde a avut loc ultima Balcaniadă organizată de ţara noastră.