Articol de Marius Mărgărit - Publicat vineri, 01 februarie 2019 22:57
STADIOANE EURO 2020 // Birocrația întârzie și mai mult lucrurile la cele 3 stadioane pentru Euro 2020, în condițiile în care doar în Ghencea se lucrează de câteva luni. Există și o modificare: stadionul Stelei va avea 31.900 de locuri, în loc de 30.500, așa cum se preconizase inițial.
- Citește sâmbătă, în varianta tipărită a Gazetei Sporturilor și în ediția digitală - după ora 06:00 - detalii de ultim moment despre cele 4 stadioane cu care „atacăm” EURO 2020: motivul hilar pentru care demolarea stadionului Giulești este blocată!
Stadionul Steaua - Va crește capacitatea la 31.900 de locuri
Proiectul a fost iar modificat față de cel prezentat în martie. Se va renunța la acele "vârfuri de stea" ale construcției. Astfel, va crește numărul de locuri la 31.900, de la 30.500, și se vor construi și câteva săli de antrenament pentru alte secții de sport.
Momentan, se așteaptă obținerea autorizației de construcție din partea Primăriei Sector 6, pentru începerea turnării fundației.
Deși documentația tehnică a fost gata pe 5-6 ianuarie, termenul de eliberare a acesteia este cel obișnuit, de 30 de zile. Respectiva autorizație va fi eliberată săptămâna viitoare.
65.000.000 €plus TVA este suma care ar urma să fie investită în stadionul Steaua