GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  SUPERKOMBAT

VIDEO Acuze dure după meciul dintre Moroșanu și Jackson: "Am fost înșelați" » Imaginile care au făcut înconjurul lumii

Articol de GSP - Publicat luni, 14 decembrie 2015 12:37

Preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, susţine că a fost înşelat de agenţii americanului Maurice Jackson atunci cînd a fost semnat contractul pentru meciul împotriva lui Cătălin Moroşanu, aceştia prezentîndu-i un palmares fals, iar din această iarnă va merge personal peste Ocean pentru a organiza selecţii pentru sportivii americani.

VEZI VIDEO

În main-event-ul galei Superkombat de la Torino, acolo unde au fost prezenţi peste 5.000 de spectatori, Cătălin Moroşanu l-a învins prin descalificare pe americanul Jackson, care însă a căzut la podea după primul pumn, acuzînd că a fost lovit în ceafă.

Imaginile au făcut înconjurul lumii, iar oamenii din kickbox s-au revoltat văzînd atitudinea lui Jackson, care a fost suspendat pe viaţă din Superkombat şi i-a fost anulată bursa de meci.

"Am fost înșelați"

"Din păcate, am fost înşelaţi de agenţii americanului, care ne-au transmis un palmares de 31 de victorii şi o singură înfrîngere. Fiind o gală de final de an, ne-am dorit ceva spectaculos, iar cu excepţia evoluţiei penibile a lui Jackson, consider că a fost un eveniment reuşit, iar pentru asta trebuie să mulţumim partenerului local Logistic East Food.

Fiind prezenţi şi pe televiziunile de peste Ocean, aveam nevoie şi de un american. Jackson avea meciuri în Glory şi Bellator, a luptat în trecut şi pentru K-1 în Las Vegas.

Pe internet, am găsit doar meciul din Glory. E masiv, a fost jucător profesionist de baschet, avea o poveste. Nu ne-am imaginat vreodată că aşa ceva se va întîmpla.

Cred că a fost speriat atunci cînd a văzut atmosfera din sală şi determinarea lui Moroşanu, altfel nu îmi pot explica. La final, el a acuzat că a fost lovit în ceafă şi de aceea nu s-a putut ridica. Am decis să-l suspendăm pe viaţă, trăgînd astfel un semnal de alarmă şi pentru alţi promotori, să putem evita astfel de situaţii care nu fac bine sportului", a declarat Eduard Irimia.

Superkombat intră pe piața din SUA

Promotorul român a anunţat că de la începutul lui ianuarie va merge în Statele Unite ale Americii, acolo unde va începe selecţiile pentru noul sezon Superkombat.

"Ray Sefo a văzut ce s-a întîmplat şi m-a sunat. Pentru că oricum vom intra pe piaţa americană din 2016, voi pleca de urgenţă în SUA şi împreună cu partenerii locali vom căuta sportivi noi. Cu siguranţă, Jackson nu trebuie să fie imaginea kickboxului american.

Iar de acum, e promisiune, în main-event, nu vor mai lupta decît sportivi care au avut în trecut cel puţi un meci cîştigat în Superkombat", a mai afirmat Irimia, care a adăugat că Moroşanu va fi unul dintre sportivii care îi vor testa pe americani în cadrul selecţiilor.

De altfel, şeful Superkombat a hotărît ca prima gală Superkombat din circuitul World Grand Prix Series, programată pentru 26 martie, să aibă loc chiar în SUA.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu, întrebat care este cel mai bun fotbalist din toate timpurile » Selecționerul României a rostit 3 nume
Nationala
Mircea Lucescu, întrebat care este cel mai bun fotbalist din toate timpurile » Selecționerul României a rostit 3 nume
Ce pensie are Ilie Năstase, după recalculare: „Nici mai mult, nici mai puțin!”
Tenis
Ce pensie are Ilie Năstase, după recalculare: „Nici mai mult, nici mai puțin!”
Dinamo încearcă să dea lovitura cu doi internaționali români » Unul e format de Hagi, altul a debutat și la prima reprezentativă
Superliga
Dinamo încearcă să dea lovitura cu doi internaționali români » Unul e format de Hagi, altul a debutat și la prima reprezentativă

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”


Comentarii (17)
brancusi
brancusi  •  14 Decembrie 2015, 22:00

Un spectacol de zile mari,pe potriva celor ce si-au luat tara inapoi!

982049521867567
Apavaloae Florinel  •  14 Decembrie 2015, 21:15

Am fost la meci dar no sa mai merg niciodata !! Aproape toti romanii au cistigat in 30 de secunde ; o mare magarie pentru 26 de euro biletul

andrei.33
andrei.33  •  14 Decembrie 2015, 18:15

Irimia asta e o gluma de promotor care de ani de zile face gale *** Daca dau google aflu mai mult despre Jackson decat a aflat Irimia de la "impresarii" aluia. Stia foarte bine ce petarda e ala, sa fim seriosi. Ca nu se astepta sa faca ala circ e alta poveste, dar *** multe lucruri pot iesi naspa..

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (17)
Comentează