Articol de Remus Dinu - Publicat joi, 14 mai 2020 07:00
Numele doctorului timișorean Virgil Musta a fost frecvent rostit în timpul epidemiei de coronavirus din România. Acesta este coordonatorul secției COVID din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Acolo unde, potrivit Libertatea, de la începutul pandemiei și până în prezent s-au vindecat peste 400 de pacienți.
Aflat în prima linie a luptei împotriva noului tip de coronavirus, doctorul Musta a avut numeroase apariții publice în ultimele două luni, ba chiar a anunțat recent că ar putea să-i readucă în spital pe toți pacienții vindecați care au prezentat forme severe de coronavirus, pentru ca aceștia să fie integrați într-un program de recuperare pulmonară și cardiacă.
Repetatele intervenții televizate ale lui Virgil Musta au atras atenția și au scos la suprafață și povești din tinerețea acestuia. GSP.ro relatează în rândurile următoare un amănunt omis până și de pretențioasele motoare de căutare ale internetului. În urmă cu mai bine de 20 de ani, Virgil Musta a fost căpitanul echipei naționale de fotbal a medicilor din România, realizare de care acesta și-a adus aminte în dialogul purtat cu reporterul GSP.
Virgil Musta: „Câștigam tot în facultate”
Legăturile lui Virgil Musta cu sportul pornesc încă de la o vârstă fragedă, când acesta a practicat tenisul de câmp. Sport la care a renunțat în momentul în care a fost admis la facultate. Dar pasiunea pentru mișcare n-a dispărut în totalitate:
„Eu am făcut tenis de performanță când eram tânăr. Apoi, după ce am intrat la facultate, n-am mai făcut tenis, dar am avut o echipă foarte bună de fotbal. Am câștigat tot ce însemna meci de fotbal la nivel de facultate, pe teren mic”, își amintește Virgil Musta, care pune apoi pe tapet 3 povești inedite.
1. În selecționata de fotbal a medicilor europeni, după Războiul din Iugoslavia
Virgil Musta rememorează unul dintre primele evenimente fotbalistice importante la care a participat. Se întâmpla după finalul Războiului din Iugoslavia, scopul fiind unul caritabil.
„După Războiul din Iugoslavia, unul dintre colegi, care era medic ortoped la UTA Arad, ne-a întrebat dacă nu suntem dispuși să participăm la un meci demonstrativ. Urma să joace o națională de fotbal europeană a medicilor contra naționalei medicilor din Bosnia.
Am fost invitați, am acceptat și am făcut parte din acea națională europeană a medicilor. Erau trei români, patru croați, italieni, doi nemți. Antrenor era un italian, pe care un coleg îl cunoștea deoarece la vremea respectivă UTA era finanțată de italieni (n.a - Angelo Gandolfi, care a fost patron la UTA între 1998 și 2002). Acest domn organiza turnee între medici”.
„A fost un eveniment în care s-au strâns fonduri după Război. S-a jucat pe stadionul din Sarajevo. Tot atunci, naționala mare a Bosniei a jucat împotriva unei naționale din care făceau parte Michel Platini și marile vedete europene din vremea respectivă” - Virgil Musta
2. Medicii români, cu Virgil Musta în echipă, bronz la turneul final din Italia
Meciul caritabil de la Sarajevo a fost doar începutul. Treptat, s-au pus bazele selecționatei medicilor din România, care avea să ia parte la două turnee finale în acei ani. Virgil Musta a participat la primul dintre ele, unde selecționata României a luat bronzul după un parcurs remarcabil.
„Anul următor, am fost invitați la Campionatul Mondial de fotbal al medicilor, care până la urmă a fost European, pentru că n-a participat nimeni din afara Europei. S-a ținut în Italia, la Riccione.
Am jucat cu echipa Italiei, la ei acasă. La italieni, apăra portarul Fiorentinei de la acea vreme, care era medic ortoped. Am jucat mai multe meciuri și ne-am calificat în semifinale. I-am bătut pe italieni cu 1-0, iar în semifinale am pierdut în fața Cehiei. Am luat bronzul la acel turneu final”, povestește Virgil Musta.
3. Virgil Musta și colegii de echipă au ținut piept Italiei. Nu și naționala lui Boloni!
Un alt eveniment pe care Virgil Musta îl rememorează de parcă s-ar fi petrecut ieri a avut loc în martie 2001.
Naționala de fotbal a României, pregătită de Ladislau Boloni, urma să întâlnească Italia, în Ghencea, în preliminariile pentru Mondialul din 2002. În deschidere, medicii din România au jucat împotriva omologilor din Italia. S-a terminat 1-1.
- Naționala lui Stelea, Adi Ilie, Viorel Moldovan sau Didi Prodan a pierdut însă cu 0-2, după „dubla” lui „Pippo” Inzaghi. Nici „tineretul” antrenat de „Comisarul” Ion Moldovan n-a avut sorți de izbândă: 0-1, gol Pirlo!
„Am mai jucat în deschiderea meciului România - Italia, când românii au pierdut cu 0-2 la București, în preliminariile Mondialului. Noi am fost singura națională a României care n-a pierdut. Naționala mare pierduse, «tineretul» pierduse, iar noi eram singurii care n-au pierdut contra Italiei, am făcut 1-1”, a spus Virgil Musta.
Virgil Musta: „Trebuia să ne finanțăm singuri”
Cum s-a sfârșit inedita aventură a selecționatei medicilor români? „Încetul cu încetul, echipa s-a destrămat. Eram medici care terminaseră Medicina și eram adunați din diferite zone ale țării. Doi lucrau la București, la firme de medicamente, și nu ne-am mai organizat.
Am mai fost invitați la turnee, dar nu ne-am mai dus și până la urmă a încetat această colaborare. Mulți din echipă erau timișoreni, mai era medicul Marius Niculescu, mulți erau de la firme de medicamente. Nu eram finanțati de nimeni, trebuia să ne finanțăm singuri la acele turnee finale”, a spus medicul Virgil Musta, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Virgil Musta: „Am fost căpitan, aveam cea mai mare autoritate”
„Am fost căpitan, aveam cea mai mare autoritate! Jucam fundaș”.
„Noi eram jucători de teren mic, dar am încropit o echipă și am jucat pe teren mare la acel Campionat Mondial. Atunci ne mișcam bine, alergam mult”.
Mai joc fotbal, dar doar pe teren mic, pentru că am 62 de ani” - Virgil Musta, medic-șef la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara
VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică
Citește și alte știri despre coronavirus:
„Nu pot trece peste asta. E o imagine sfâșietoare” » Cum arată cursurile la grădinițele din Franța