Articol de GSP - Publicat joi, 05 mai 2016 15:28
Conducerile Colegiului Medicilor și Alianței Medicilor din România au oferit reacții în urma dezvăluirilor investigației GSP privind dezinfectanții diluați din spitale, caz în care Parchetul a dispus urmărirea penală in rem.
"Personal, mă simt în nesiguranță. Personal, nu consider că pacienții sunt în siguranță, așa cum a declarat domnul ministru.
Închipuiți-vă că sunteți în avion. Cineva din avion anunță că este o bombă. Evident, avionul aterizează pe aeroportul cel mai apropiat și se duce o anchetă pentru a confirma sau infirma existența unei bombe. În sistemul sanitar s-a semnalat existența unei bombe și avionul merge mai departe fără ca cineva să-și pună vreo problemă!", a declarat preşedintele Alianţei Medicilor din România, Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic Bucureşti, într-un interviu pentru rfi.ro.
Redăm integral mai jos comunicatul președintelui Colegiului Medicilor din România, postat pe cmr.ro:

"Investigația jurnalistică referitoare la dezinfectanții folosiți în spitale vine în continuarea unui demers de cea mai buna calitate profesională și socială.
Ridică rezultatele investigației o mare problemă a societății românești, în niciun caz autorii acesteia nu pot fi acuzați că au dorit să sădească neîncredere în sistemul sanitar.
De acum apare surprinzător că alți jurnaliști și alte instituții de presă nu continuă și nu aprofundează subiectul exact în direcția lansată.
Odată semnalată situația este rostul administratorului de sistem să investigheze, la rândul său, să confirme sau să infirme prin mijloace proprii sau independente și să propună măsurile corespunzătoare.
Infecția intra spitalicească are nenumărate cauze.
Citez dintre ele:
Epidemiologic – prezența germenului patogen sau condiționat patogen.
Contagiunea.
Infecția manifestă clinic, boala.
Prezența, calitatea și cantitatea germenilor sunt dependente de măsurile de prevenție, de curățenie, de asepsie și antisepsie.
Virulența germenului de spital este dobândită prin selecție, printre altele, datorită folosirii pe scară largă a antibioticelor de tot mai nouă generație și mai mare eficiență.
Contagiunea se petrece inevitabil în mediul spitalicesc. Pentru moment, cu toate că avem cunoștință despre aceasta, personalul din sănătate încă nu este pe deplin conștient despre importanța măsurilor umane și protocolare pentru diminuarea sau împiedicarea contagiunii.
Infecția interioară de spital constituie manifestarea clinică, aceasta trebuie recunoscută, declarată și vindecată de îndată prin orice măsuri și cu orice costuri.
Corpul medical, celelalte profesii din sănătate, se confruntă zilnic cu această entitate patologică. Trăim cu toții în stresul datorat acestei eventualități pentru care adesea suntem făcuți vinovați, fără a fi.
O dezbatere publică de asemenea anvergură, lăsând la o parte orice exces, nu poate fi decât benefică pentru siguranța pacienților și pentru siguranța profesională și juridică a personalului din sănătate.
Susținem toate măsurile pe care va găsi de cuviință să le ia Ministerul Sănătății și colaborăm cu convingere la aplicarea lor.
Dr. Gheorghe Borcean
Medic primar chirurgie generală
Medic primar ortopedie-traumatologie
Medic specialist medicină legală
Doctor în Științe Medicale
Președinte – Colegiul Medicilor din România".
Cele 8 părți ale investigației GSP:
- Episodul 1 » Statul român nu verifică niciodată în laborator dezinfectanții din spitale. Rețete din fabrica celui mai mare producător arată că antisepticele sunt diluate!
- Episodul 2 » Ei produc, ei se controlează și Ministerul Sănătății se face că nu le găsește sediul!
- Episodul 3 » Am făcut probe de laborator: dezinfectantul folosit în 2.000 de săli de operație din România are o substanță activă diluată de 10 ori!
- Episodul 4 » Mincinos cu acte! E-mailul care arată că patronul detergenților diluați își plătea datoriile din banii laboratorului unde făcea analizele
- Episodul 5 » Document: Controlul dezinfectanților cerut de ministrul Achimaș este gîndit chiar de către omul a cărui Asociație a fost sponsorizată de Hexi Pharma
- Episodul 6 » De ce dilua Condrea dezinfectantele de 10 ori?! Fiindcă își vindea lui, printr-un off-shore, substanțele active de 7 ori mai scumpe!
- Episodul 7 » În 2012, DNA, Parchetul și DIICOT l-au avut în mână pe Condrea, dar au închis urmărirea penală fără ca măcar să-l audieze!
- Episodul 8 » Cine se ocupă de dezinfectanții și de arhivele spitalelor: rackeți, evazioniști și un hacker condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a devalizat bursa