Articol de GSP - Publicat sambata, 17 octombrie 2015 00:17
Elena Udrea și Cătălin Tolontan au fost sunați vineri seară de Victor Ciutacu în emisiunea sa de la România TV.
Ziaristul Gazetei a spus la telefon că ”prima zi de audieri de la Gala Bute arată cum miliarde de euro erau pe mîna unor oameni care pur și simplu îi repartizau oriunde doreau, după bunul lor plac, neavînd nici măcar o ordine în șpagă. Cei care au recunoscut că au luat mită, cum e Ana Maria Topoliceanu, nici nu mai știau cît au luat și ce au făcut cu banii, în atîtea direcții îi împrăștiaseră”.
Elena Udrea a intervenit și a spus că ”Faptul că alții au luat șpagă nu e treaba mea. Eu le-am spus celor care lucrau cu ministerul meu să sesizeze DNA dacă li se cere șpagă. Să știți că peste tot, în toate ministerele se lua 10%, 20%, 40% după cum se vede în dosare. Și asta se întîmplă și acum”.
”Tocmai ascultăm o declarație de incompetență politică și managerială! De incapacitate monumentală. Și vreți, doamna ministru, ca eu să fiu bucuros ca cetățean că se fura în mai multe ministere, nu doar în cel al dumneavoastră?!”, a replicat Tolontan.
Udrea a mai spus că șefii serviciilor și ai Parchetelor, ”care au stat cu mine 10 ani la masă” nu i-au spus niciodată că sînt probleme în Gala Bute. ”Păi mai bine citeați ziarele decît să stați după servicii”, a spus ziaristul Gazetei. ”Ați fi văzut că presa a avertizat cu mult înaintea galei că nu s-a mai văzut meci profesionist de box finanțat din bani publici și bani europeni”, a spus Tolontan. Ciutacu a întrebat-o cine a plătit mesele, ea sau șefii serviciilor.
Tolontan a mai adăugat că Udrea are dreptate cînd afirmă că a dat afară un om indicat de SRI, numindu-l pe Ioan Andreica, fostul secretar de stat. Și că există la dosar înregistrări cu Nastasia și Lungu vorbind încă în 2009-2010 cu Gărdean într-un mod incompatibil cu statutul de funcționari publici.
”Numai Dumnezeu știe de ce SRI i-a lăsat pe ăștia să ajungă să comită infracțiuni taman cu Gărdean, în loc să informeze DNA sau ministerul”.
De asemenea, jurnalistul a spus că, într-adevăr, există nesincronizări în declarațiile celor care și-au recunoscut vina și că lupta dintre apărare și acuzare va fi lungă în acest dosar.
”Nu există nici o dovadă că geanta lui Nastasia a ajuns la mine. E o minciună”, a spus Elena Udrea.
”Doamna ministru, nu are sens să facem procese la televizor. Înțeleg că e normal să insistați pe chestiunea genții și să cereți procurorilor să dovedească. Însă, pe de altă parte, acuzarea insistă și ea că geanta nu este decît una dintre zecile de căi prin care s-a dat șpagă în acest caz. Judecătorii vor decide în final”, a mai spus jurnalistul Gazetei.