Articol de Dan Bâra - Publicat duminica, 12 aprilie 2020 18:04
Perioada de transferuri dintre sezonul actual și cel ce urmează va fi complet diferită față de ce s-a intâmplat în ultimii ani. Afectate de criza financiară, unele cluburi se vor grăbi să vândă pe sume mai mici decât ar fi sperat, în vreme ce altele, mai stabile din punct de vedere financiar, ar putea să țină de preț.
Neymar, între Barca și PSG
Revenirea lui Neymar la Barcelona pare posibilă de fiecare dată când perioada de transferuri este deschisă. Până acum însă, PSG a ținut la preț și, cel mai probabil, are resurse să o mai facă. Dar de data aceasta, dorința jucătorului de a pleca ar putea cântări mai mult, iar o ofertă consistentă ar fi mai ușor luată în considerare. Pe de altă parte, Barcelona e cea mai bogată echipă a momentului și ar putea face un sacrificiu, cu atât mai mult cu cât în ediția curentă s-a confruntat cu probleme în ofensivă. Cota pentru ca Neymar să se transfere la Barcelona în vară e 3.50.
Pogba, dorit insistent de Zidane la Real Madrid
După ce a fost pasat între Manchester United și Juventus, Pogba ar putea ajunge pe Bernabeu la finalul actualei ediții de campionat. Zidane, antrenorul lui Real Madrid a spus în mai multe rânduri că și-l dorește, ceea ce înseamnă că cei din conducere ar putea face un efort financiar, cu atât mai mult cu cât Realul e pe locul secund în clasamentul mondial al banilor, după Barcelona. Real nu s-a descurcat tocmai bine după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus, iar clubul nu își mai poate permite încă un sezon modest. Cota pentru ca Pogba să fie cumpărat de madrileni e 4.00.
Aubameyang, fără niciun trofeu major în carieră, ar putea ajunge lângă Messi
Pierre-Emerick Aubameyang nu a câștigat absolut niciun trofeu important în carieră, iar transferul să de la Dortmund la Arsenal nu a fost o decizie inspirată. În iunie va împlini 31 de ani, ceea ce înseamnă că nu mai are mult timp la dispoziție pentru a sparge gheața. United și Barcelona au fost echipele care s-au arătat în mod insistent interesate de transferul gabonezului. La 31 de ani, Aubameyang nu va mai costa poate 56 de milioane de lire, adică atât cât a plătit Arsenal în schimbul său, un motiv în plus pentru a forța o plecare. Cota pentru a ajunge la Barcelona e 5.00, iar cea pentru a ajunge la Manchester United e 3.50. Cum Barcelona e un ”pariu” mai sigur pentru jucătorul din Gabon, sunt șanse să îl vedem alături de Messi din sezonul viitor.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!