Articol de Dan Bâra - Publicat sambata, 25 iulie 2020 17:14 / Actualizat sambata, 25 iulie 2020 17:38
Chelsea - Wolves, partidă din ultima etapă a campionatului englez, se joacă duminică, de la ora 18:00. Întâlnirea se anunță a fi una interesantă deoarece ambele formații au emoții în privința atingerii obiectivelor.
Pentru gazde, prezența în Liga Campionilor e foarte aproape, însă trebuie să scoată cel puțin un egal sau, dacă pierd, atunci au nevoie ca Manchester United să câștige în deplasarea de la Leicester.
Wolves speră la Europa League
De partea cealaltă, Wolves nu poate urca mai sus de locul 6, cel pe care se află momentan. Însă e vital să nici nu coboare mai jos pentru a avea certitudinea participării în Europa League. Dar echipa lui Nuno Espirito Santo poate obține, în extremis, chiar calificarea în Liga Campionilor dacă reușește să câștige actuala ediție a Europa League, competiție în care a ajuns în optimile de finală. În tur, Wolves a remizat pe terenul lui Olympiakos, scor 1-1.
Clasament Premier League:
Pentru Chelsea urmează șase zile cu emoții
Chelsea s-a calificat în finala Cupei Angliei, pe care o va disputa pe data de 1 august. Însă numărul mare de meciuri pe care elevii lui Frank Lampard l-au avut de la reluare riscă să îngreuneze situația chiar înaintea celor mai importante două partide ale sezonului. În următoarele 6 zile, formația de pe Stamford Bridge va afla dacă merge în Liga Campionilor și dacă poate să salveze sezonul prin cucerirea Cupei Angliei.
Pentru primul obiectiv, cel de duminică, e suficient să nu piardă în fața lui Wolves sau, în cel mai rău caz, dacă pierde, Leicester să piardă și ea pe teren propriu cu Manchester United. Apoi, vine finala FA Cup. Sâmbătă, pe Wembley, o va întâlni pe Arsenal, echipă cu care și-a împărțit victoriile în ultimii ani.
Pont pentru pariuri: 1X și sub 3.5 goluri, cota 1.66 la Betfair
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!