Articol de Dan Bâra - Publicat vineri, 24 iulie 2020 14:43 / Actualizat vineri, 24 iulie 2020 14:43
Milan - Atalanta, partida dintre echipele aflate în cea mai bună formă în Serie A, se joacă azi, de la ora 22:45. De la reluare, bergamezii au 8 victorii și 2 remize în cele 10 etape disputate, în vreme ce adversarii din Milano, care au disputat 9 etape, au 7 victorii și 2 remize.
De asemenea, AC Milan a câștigat toate cele 4 partide jucate pe teren propriu în această perioadă, învingând Roma, Juventus, Parma și Bologna.
Pentru Atalanta, orice e posibil
Cu trei etape rămase de disputat, Atalanta e pe locul 2, la 6 puncte de Juventus. Trupa din Bergamo e sigură de calificarea în ediția viitoare a Ligii Campionilor, dar nu și de o eventuală clasare pe podium deși, din punct de vedere matematic, prin jocurile rezultatelor, poate câștiga chiar campionatul. Însă acest calcul va rămâne, cel mai probabil, doar pe hârtie, deoarece Juventus mai are nevoie de cel mult o victorie pentru a-și trece în palmares titlul cu numărul 9.
Ocupantele locurilor 2 și 3, Inter și Lazio, sunt la un punct, respectiv două puncte de Atalanta, ceea ce înseamnă că orice pas greșit e periculos. După deplasarea pe terenul lui AC Milan urmează o alta, pe terenul Parmei, iar în ultima rundă vine derby-ul de pe teren propriu cu Inter.
În privința deplasărilor, Atalanta nu e tocmai liniștită deoarece până acum, în meciurile tari, s-a impus doar la Roma și a remizat pe terenurile celor de la Napoli, Inter, Juventus și Lazio.
Milan se mulțumește cu Europa League
Trupa lui Stefano Pioli a început mai greu sezonul dar a reușit să se regrupeze și, momentan, defilează în Serie A. De la reluare, milanezii au învins Juventus, Lazio și Roma și au remizat în deplasare la Napoli. Partida cu Atalanta se anunță cât se poate de interesantă după ce în tur echipa lui Gasperini s-a impus cu un neverosimil 5-0.
AC Milan e sigură de participarea în sezonul viitor al Europa League și nu mai poate prinde locurile de Liga Campionilor. Totuși, locul 5, ocupat momentan de Roma, e un obiectiv realizabil.
Pont: Ambele marchează, cota 1.40 la Superbet
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!