Articol de Dan Bâra - Publicat sambata, 01 august 2020 16:03 / Actualizat sambata, 01 august 2020 16:08
Napoli - Lazio, partidă din ultima etapă din Serie A, se joacă azi, de la ora 21:45. Pentru gazde, miza este minimă din punct de vedere al clasamentului, deoarece Napoli nu mai poate urca sau coborî în ierarhie, dar pentru oaspeți, rezultatul de azi va decide clasarea pe unul dintre locurile doi, trei sau patru.
Cel mai avantajos scenariu pentru Lazio este cel în care Atalanta și Inter termină la egalitate, iar trupa lui Simone Inzaghi câștigă pe San Paolo, situație în care ar obține poziția a doua în Serie A.
Titlul a fost pierdut cu două sincope
Lazio a avut două ezitări în acest sezon. Mai întâi, a început destul de greoi. După primele 8 etape avea doar 3 victorii, dar ulterior a urmat o serie de 11 victorii consecutive. În etapa cu numărul 20 era deja pe locul 3, la 5 puncte de Juventus și la un punct de Inter. Între rundele 23 și 26, distanța față de liderul torinez se micșorase la un singur punct.
Apoi, campionatul s-a înrerupt. După mai bine de trei luni și jumătate de pauză, romanii au revenit pe gazon, iar la primul meci, în deplasarea de la Bergamo, aveau 2-0 în minutul 11. Din păcate pentru ei, Atalanta a reușit să întoarcă partida și să câștige cu 3-2.
În următoarele două etape, Lazio a câștigat cu Fiorentina și Torino, dar a urmat cea de-a doua sincopă. Din runda cu numărul 30 și până în cea cu numărul 34, ”biancocelestii” au mai adunat un singur punct, parcurs care i-a scos din cărțile luptei pentru titlu. Pe final și-au revenit din nou, câștigând ultimele trei întâlniri.
Immobile a ajuns la 35 de goluri
Istoricul întâlnirilor directe cu Napoli nu le e favorabil lazialilor. Ultimele 10 meciuri le-au adus doar o singură victorie, perioadă în care Napoli s-a impus de 8 ori. În tur, Lazio a învins cu 1-0 printr-un gol marcat de Immobile.
De altfel, vârful romanilor a marcat în 3 din ultimele 4 partide cu napoletanii, iar în momentul de față e lider în clasamentul golgeterilor din Serie A și în lupta pentru Gheata de Aur. Cel mai probabil, atacantul de 30 de ani va cuceri ambele trofee individuale deoarece Cristiano Ronaldo, singurul care l-ar mai putea detrona, are 4 reușite mai puțin.
Pont pentru pariuri: Peste 2.5 goluri, cota 1.40 la Betfair
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!