GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Betano x Universitatea Craiova – povestea continuă

Articol de GSP - Publicat luni, 26 septembrie 2022 19:15 / Actualizat miercuri, 11 ianuarie 2023 15:42

BETANO.com, operator european de top al industriei de pariuri sportive & cazinou online, parte a Kaizen Gaming, anunță că va continua să fie principalul partener și susținător al clubului de fotbal Universitatea Craiova în următoarele trei sezoane.

Parteneriatul dintre BETANO și Campioana unei mari iubiri a început în anul 2017, ocazie cu care operatorul a produs primul video de promovare a unei echipe românești de fotbal. Omagiul adus echipei craiovene a scos în evidență devotamentul neîntrerupt și pasiunea fanilor Universității Craiova din toate timpurile, reunind generații de suporteri în noua lor casă, stadionul Ion Oblemenco. Colaborarea de până acum a însemnat proiecte care au dus clubul și fotbaliștii mai aproape de fani, au promovat jocul responsabil și au sprijinit oameni aflați în dificultate. Una dintre cele mai ample acțiuni umanitare de până acum a fost BETANO Masă pentru Doi, iar implicarea Leilor din Bănie le-a adus cadrelor medicale și celor din sectorul HoReCa un zâmbet și un moment de respiro binemeritat. 

În următorii trei ani, misiunea BETANO rămâne aceea de a susține clubul prin toate mijloacele de care dispune și de a încuraja performanța, fair-play-ul și un stil de viață activ, cu ajutorul echipei Universitatea Craiova.

Suntem entuziasmați să continuăm parteneriatul cu unul dintre cele mai performante și mai iubite cluburi din România. Ceea ce ne bucură în mod deosebit este faptul că, prin astfel de colaborări, participăm activ la dezvoltarea fotbalului românesc și promovăm adevăratele valori de care au nevoie tinerele generații. Sper ca proiectele noastre comune din următorii trei ani să fie cel puțin la fel de fructuoase, de inovatoare și de memorabile precum cele realizate până acum”, declarat Dragoș Mîndreci, Country Manager BETANO România.   

Călătoria alături de BETANO a fost o experiență formidabilă din toate punctele de vedere. Ca partener principal, sprijinul oferit a dat clubului energia necesară pentru a forma un colectiv puternic, care să se poată dezvolta concentrându-se doar pe fotbal. Ca partener, proiectele în care am fost angrenați ne-au ajutat să creăm o legătură mai strânsă cu fanii și să contribuim la succesul unor inițiative foarte dragi. Mulțumită parteneriatului cu BETANO, suntem convinși că următorii trei ani vor fi presărați cu reușite și așteptăm cu nerăbdare provocările următoarelor proiecte”, a declarat Marcel Popescu, Manager General Universitatea Craiova.

În această nouă etapă de colaborare, sigla BETANO va ocupa aceeași poziție de onoare pe tricourile alb-albaștrilor. Acordul este valabil până în 2025, dată care va marca nouă ani de parteneriat între cele două organizații.


***

Despre Kaizen Gaming și Betano 

Kaizen Gaming este una dintre cele mai dinamice companii de GameTech la nivel global. Cu accent pe Oameni și Tehnologie, compania are obiectivul de a perfecționa constant produsele și serviciile proprii pentru a livra cea mai bună și de încredere experiență de gaming consumatorilor din întreaga lume. 

Kaizen Group operează Stoiximan în Grecia și Cipru și a lansat Betano în alte 10 țări. În total, angajează peste 1.200 de specialiști de pe două continente. Din devotament pentru consumatori, compania integrează tehnologia și datele pentru a împinge limitele entertainmentului în lumea gamingului online.

Betano este un operator de top al industriei de pariuri sportive și cazinou online. Betano este prezent pe piața din România din 2016 și un susținător constant al performanței sportive și al atleților de elită, printre care:

  • Federația Română de Fotbal pentru Cupa României Betano, Universitatea Craiova și FCSB, din domeniul fotbalului;
  • Liga Națională de Golf BETANO;
  • Federația Română de Automobilism Sportiv pentru Campionatul Național de Raliuri BETANO;
  • sportivi precum cea mai bună luptătoare a României, Alina Vuc, și pilotul de raliu Simone Tempestini.

Pentru mai multe detalii, vizitați: BETANO.com și pagina de Facebook.

Citește și:
Schema prin care Șucu va pune stăpânire pe clubul din Serie A: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Campionate
Schema prin care Șucu va pune stăpânire pe clubul din Serie A: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial
Revenire spectaculoasă la CFR Cluj! Neplătit la noua echipă, se întoarce direct în lupta la titlu din Superligă
Superliga
Revenire spectaculoasă la CFR Cluj! Neplătit la noua echipă, se întoarce direct în lupta la titlu din Superligă
Simona Halep revine la un turneu de Grand Slam! Veste senzațională de la Australian Open
Tenis
Simona Halep revine la un turneu de Grand Slam! Veste senzațională de la Australian Open

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close