Articol de GSP - Publicat marti, 12 aprilie 2016 00:00
Ianis Hagi spune că fotbalist devii atunci când câștigi trofee, când joci în echipa națională și în cupele europene.
Cristian Bivolaru a lucrat 20 de ani în Federația Română de Fotbal, încă de pe vremea când Balaci ori Boloni jucau în campionatul nostru. Cu Mircea Sandu a fost șeful departamentului Internațional.
I se spunea "ministrul de externe" al fotbalului românesc. Acum e director general la Viitorul. Când dăm ocol celor 7 hectare pe care se întinde "Academia Hagi", Bivolaru vorbește parcă mai mult pentru sine: "Nu știu cum arăta acest loc cînd l-a cumpărat Gică. Îmi închipui că la fel ca dincolo". Iar "dincolo" înseamnă niște terenuri pe care răsar din belșug bălăriile.
"Incredibil ce a putut să facă. Nu știu alt fost mare fotbalist care să-și fi riscat banii pentru un astfel de proiect. Sigur, mai sunt jucători care au academii de fotbal, dar unul care să aibă și academie, și asemenea bază, și stadion și echipă în prima divizie, nu cunosc". În spatele lui Cristi Bivolaru stau 30 de ani de fotbal, adunând și perioada din 2005 până acum, în care a fost doar observator UEFA.
Îl întreb pe Gică Hagi de ce la stadion sunt zeci de tablouri cu imagini din meciurile și triumfurile echipelor Academiei, dar nici măcar unul cu el fotbalist. "Asta ar mai lipsi, să mă vadă copiii și pe pereți. Lasă, mă văd ei toată ziua în carne și oase...", zîmbește Hagi.
Ianis a terminat antrenamentul și e gata de interviu.
- Când ai venit prima dată aici, Ianis?
- Când aveam vreo 13 ani. Am filmat o reclamă pentru proiectul Next 11, cel în parteneriat cu Pepsi, la un antrenament. Filmările au durat vreo 8 ore, am făcut pauză de masă și iar la antrenament. De atunci sunt azi în echipa mare Arpi Tordai, Tibi Căpușă, Cicâldău, plus alții care joacă pentru Academie.
"Cei din Generația de Aur erau foarte uniți"
- Ce înseamnă pentru tine Next 11?
- Ideea unei noi generații care să joace la vârf pentru România. Eu sunt născut în 1998, nu am văzut pe viu Generația de Aur, dar am văzut pe DVD meciurile lor de la turneele finale. Mamă-mamă... Ce valoroși și ce uniți erau! Chiar au avut spirit de echipă și spirit de învingători! Cum se bucurau la goluri... Parcă îl văd pe unchiul, pe Gică Popescu, cum sărea peste toți la bucuriile acelea! În față erau extraordinari cu tata, cu Ilie Dumitrescu și Răducioiu. Apoi a venit și Adrian Ilie... Jucau la mari echipe ale Europei.
- Ai vrea să semeni cu cineva?
- Nu pot spune cineva anume. Îl am ca model pe tata, care a plecat de jos, provenea dintr-o familie săracă și a avut ambiția să treacă peste toate și să ajungă unde a ajuns.
Cu bunica pe post de portar
- Când te-ai gîndit să devii fotbalist?
- A, nu a fost un moment anume. De mic mă jucam cu mingea prin casă, când singur, când cu bunicul. Chiar și cu bunica, pe ea o puneam să fie portar (Rîde). Părinții mamei, pe părinții lui tata, nu i-am prins, din păcate. Apoi, pe la 5 ani mergeam cu bunicul la terenurile de lângă actuala Arenă Națională și ne uitam la băieții care se antrenau. Mă lipeam de gard și-mi plăceam să mă uit la ei. Când am început să merg la fotbal, mă simțeam mândru că am ajuns și eu ca băieții pe care-i priveam când eram mai mic.
- Pe cine admiri din fotbalul mondial?
- Păi, ca toată lumea pe Messi, îmi plăcea mult de Cristiano Ronaldo când era la Manchester United, dar acum mult de tot îl admir pe Neymar. Driblează zîmbind, îmi place tare de tot chestia asta. M-am uitat pe youtube la Ronaldinho, la Maradona... Mamă, ce făcea pe teren! Messi e mai pe poartă, Maradona era mai altruist, se ducea și în spate să ia mingi, dovadă că marele gol cu Anglia, pe care mulți îl consideră "golul secolului", l-a marcat plecând din propria jumătate de teren. Aș vrea și eu să reușesc faze memorabile când voi deveni fotbalist.
- Acum nu ești fotbalist?
- (Zîmbește). Fotbalist ești atunci cînd câștigi trofee, când joci în echipa națională, când joci în Champions League, în Europa League...
"Sunt cel mai certat atunci când greșesc"
- Ce hobby-uri ai, Ianis?
- Ca sport, pe locul 2 după fotbal e baschetul. Apoi, muzica, înainte de meciuri, la antrenamente, chiar le pun băieților câte o melodie motivantă în vestiar. I-am cerut voie lui tata și a fost de acord. Îmi place să mă îmbrac bine, nu am o firmă anume preferată, îmi plac hainele mai exclusiviste, mai altfel. Nu neapărat scumpe, dar să fie mai altfel...
- Fiorentina are o opțiune de transfer pentru tine. Crezi că te ai adapta în Italia?
- Eu zic că da. Eu am plecat de mic de acasă, mă refer că am plecat din București la Constanța. Astfel, de adaptare nu cred că vor fi probleme. Rămâne să confirm ca fotbalist. Deocamdată sunt la Viitorul.
- Care e relația dintre antrenorul Hagi și fotbalistul Hagi? Ca una dintre tată și fiu?
- Nuuu... Cred că sunt cel mai certat de la echipă atunci când greșesc.
Cu ce l-a convins Gică Hagi pe Bivolaru
La ieșirea din baza de la Ovidiu, o bornă semnalează proiectul Pepsi - Academia Hagi. Cristian Bivolaru continuă povestea: "M-a atras mult la Gică, pe lângă faptul că e cine e și că îl știu de peste 25 de ani, frumoasa lui nebunie de a da înapoi ceea ce a obținut ca fotbalist. Și material, dar și din marea lui experiență dobîndită pe teren. Văzînd ce a făcut aici, la Ovidiu, mi-am amintit de momentele în care eu și soția mea am demarat proiectul unei școli private în București. Am început în 2001 cu o cameră închiriată într-o casă lângă Cașin și cu 4 copii. Acum avem două clădiri ridicate de la zero, cu terenuri și sală de sport și 450 de elevi de la clasa întâi la a 12-a. Revenind la Gică, marea lui dorință de a da înapoi bucăți din experiența lui, mă face și pe mine să împărtășesc altora din experiența mea de 3 decenii în fotbalul românesc și în cel internațional".
"Pepsi, împreună cu Academia Hagi și-au luat un angajament față de viitorul fotbalului românesc, iar acest angajament are un nume: Next 11. Cu tradiție solidă în susținerea tinerelor talente la nivel național și internațional, Pepsi e primul și cel mai consecvent susținător al proiectului Next 11"
Călin Clej, Marketing Director PepsiCo în România