Health Talks by GSP Un fost fotbalist din Superliga a dezvoltat un program unic în țara noastră pentru creșterea micilor sportivi: „Sistemul din România e depășit” + Cum a trecut peste depresia finalului de carieră

• Această emisiune NU oferă sfaturi medicale sau de nutriție, ci doar prezintă experiența de viață și felul in care văd lucrurile invitații.

- Bine aţi venit la Health Talks by GSP. Lucian şi Roberta, ce înseamnă sistemul GOGE, proiectul gândit de voi?

Roberta: - Ne uităm unul la altul și ne invităm cine să înceapă. O să o fac eu, că e vina mea că l-am creat.

L-am numit sistem pentru că el cuprinde partea de nutriție, sport, dar și partea mentală. Aş pune partea mentală prima pentru că e cea mai importantă, pentru că pe noi creierul ne conduce. Și eu am văzut asta cam târziu după ce am reușit să nasc și nu reușeam de fapt să mai slăbesc.

Și atunci am început să văd că nu doar sportul și nutriția sunt importante pentru o viață sănătoasă, trebuie întâi să începem de la minte.

Apoi am început cu Lucian să ducem asta și către copiii cu care el lucrează pentru că am văzut multe dezechilibre acolo, dezechilibre care vin de la părinți, nu au copiii nicio vină.

Și îmi place că acum copiii sunt foarte receptivi și parcă e mai ușor de lucrat cu ei decât cu adulții.

- Dar părinții sunt receptivi?

Roberta: - Părinții spun prima dată că e greu, că nu pot, că încerc și timpul trece şi le zic că dacă încerc, tot în cerc o să fim. Și nu o să mai ieșim de acolo, o să ne învârtim, ne ia amețeala și nu mai facem nimic.

Dar după ce văd că încep să pun în aplicare pași mici și copiii reacționează instant la ceea ce vor ei să schimbe prin împinsul nostru de la spate, sunt uimiți și zic da, gata, facem și mai departe.

- Într-un fel e de așteptat să fie greu de înlăturat un tipar din ăsta mental pe care ni l-am format pe parcursul a 30-40 de ani. Voi cum ați reușit?

„Suntem obișnuiți să ne fie greu”

Roberta: - Pentru toată lumea e greu de înlăturat un tipar mental. E greu pentru ne-am obișnuit să ne fie greu.

Și când găsim câte o chestie ușoară și vine ceva ușor către noi în viață, zicem că e prea ușor ca să fie adevărat sau sigur o să vină ceva greu. Și atunci noi singuri ne blocăm drumul ăsta către ceva frumos.

Și acesta e primul punct pe care trebuie să-l facem, să avem credinţă că se poate și ușor și cu ușurință.

Apoi este foarte ușor să lucrezi și să scoți tot felul de tipare prin tot felul de terapii. Eu folosesc Theta Healing, care te duce către subconștient și acolo cureţi toate blocajele astea și tiparele mentale.

Ele se pot curăța instantaneu după ce ai lucrat sau se pot curăța la o anumită perioadă după ce ai lucrat asupra lor, atunci când le întâmpini în viața ta.

„Sistemul GOGE este un program unic în România prin intermediul căruia accesăm părțile subconștientului și le recreem astfel încât să fie eliberate blocajele care ne țin prizonieri în corpul nostru”
Roberta Goge, antrenor personal și terapeut

- Și care ar fi primul pas? Multe din acţiunile noastre le facem inconştient. Cum facem acest pas ca să conștientizăm mai mult fiecare acțiune și să alegem calea mai bună?

Roberta: - E un pas greu. Se numește prezență. Trebuie să fim prezenți la tot ceea ce facem, să fim atenți la tot ceea ce facem.

Dar în haosul în care trăim acum, ne-am robotizat, că altfel nu știu să o spun. Mergem așa ca niște roboței cu puncte în care trebuie să ajungem. Trebuie să ajung din punctul X în punctul Y şi nu ne mai bucurăm de momentele dintre cele două puncte. Asta e ce ne lipsește.

E greu de lucrat la acest aspect pentru că e greu să vii dintr-un haos și să zici "Gata, de astăzi voi face așa".

Primul pas pe care trebuie să-l facem ca să ajungem la starea asta de prezență este să facem meditații pentru că așa ne liniștim mintea.

„Mintea trebuie antrenată precum un mușchi”

- Și cu meditațiile e destul de greu pentru că de multe ori mintea ne zboară. Cum facem să ne păstrăm în prezent, să ne antrenăm acest obicei de a rămâne în prezent?

- Exact cum ai zis tu, trebuie să ne antrenăm, trebuie să fim perseverenți, să fim blânzi cu noi în primul rând. Ok, ți s-a dus gândul după 30 de secunde, nu trebuie să te enervezi sau să închizi telefonul sau la ce ai dat drumul și gata, lasă că fac data viitoare.

Nu, îți aduci înapoi atenția, lași gândul ăla într-o parte, îți aduci atenția înapoi.

Poate pentru 10 secunde la început, iarăși zboară mintea, iarăși te aduci înapoi și, dacă tot antrenezi mintea, o să vezi că în timp ajungi la un minut, două minute și din ce în ce mai mult.

Meditație nu înseamnă să stai doar cu ochii închiși, să dăm drumul la ceva pe telefon și stăm și ascultăm acolo ca niște zombi.

Nu, meditație înseamnă să stai în prezent. Poate fi și când mergi, să pășești și să fii conștient de cum pășești, cum calci, cum simți prima dată talpa, cum calci sau dacă sincronizezi cum trebuie mâinile cu picioarele. Și asta e o formă de meditație.

- Aș vrea să vorbim acum despre vocea noastră interioară, care de multe ori este critică și ne sabotează. Cum facem să o domolim?

Roberta: - Eu aș zice că nu trebuie să o domolim. Trebuie să o educăm, să învețe să ne spună ce avem noi nevoie ca să creștem. Adică să o schimbăm din negativ către pozitiv.

- Cum facem asta?

Roberta: - Prin terapie. Nu mă refer neapărat să mergem la X terapeut să ne rezolve problemele astea, că nu ni le rezolvă nimeni, ci tot noi. Să fim conștienți de ce se întâmplă, de unde a venit gândul ăsta, de unde l-am preluat. Sunt niște întrebări pe care oricine și le poate pune.

Nu trebuie neapărat să mergem la un terapeut să facem ani de zile, cum aud și la clienții cu care lucrez, ani de zile am mers la terapeut și n-am reușit să fac nimic. Nu trebuie să mergi nicăieri. Trebuie doar să te uiți în spate, în trecutul tău și să vezi ce s-a întâmplat acolo și cine îți zicea asta.

Pentru că noi putem să ne punem aceste etichete după ce le preluăm de la un om important din viața noastră, poate fi un părinte, un profesor de la școală.

De asta zic, poate nici nu sunt ale noastre. Și noi mergem mai departe cu ele toată viața și îmi zic, asta-i viața, asta mi-a fost mie scris. Nu este nimic scris.

Noi ne putem face viitorul singuri. Atâta timp cât ieșim din starea de victimă și ieșim din gândurile astea mereu negative.

VIDEO. Ce înseamnă sistemul GOGE

Lupta împotriva depresiei post-fotbal

- Lucian, știu că ai trecut printr-o perioadă dificilă după ce te-ai lăsat de fotbal. Îmi povesteai la un moment dat că pur și simplu te trezeai dimineața și nu știai ce să faci. Cum a fost perioada aia și cum ai trecut peste ea?

Lucian: - Da, într-adevăr, a fost o perioadă dificilă pentru că majoritatea jucătorilor trec printr-o depresie a finalului de carieră. Doar că, așa cum zicea și Roberta, faptul că noi nu suntem prezenți nici în perioada în care jucăm și nu ne pregătim viața pentru ce urmează, cumva ne trezim în punctul în care nu știm pe ce drum să mergem.

Și atunci mi-am dat seama că, de fapt, toată perioada în care am jucat, eu chiar dacă citeam, mă documentam despre viață, despre sport, despre tot ceea ce înseamnă educație, de fapt, atunci când a venit momentul, m-a prins nepregătit.

Pentru că nu am avut niciun plan și nu știam pe ce drum să o apuc. Și atunci, împreună cu Roberta, am stat, am discutat, ne-am gândit ce variante avem. A fost o perioadă grea pentru amândoi, pentru că nu știam.

Am avut multe gânduri în care voiam să deschidem o cafenea. În ideea în care să socializăm, în ideea în care să vină oameni, să le povestim experiența noastră, să îi ajutăm poate chiar pe tinerii jucători să înțeleagă cât de important este să te educi în toată perioada în care tu joci fotbal. Pentru că iar ajungem la educație.

Din păcate, ce ne învață societatea de când mergem la școală și până ajungem la pensie? Ne învață doar să fim niște angajați, niște oameni care nu poată să-și depășească standardele și să rămână doar blocați într-un serviciu clasic, acasă, serviciu, televizor și nimic mai mult.

Școala nu ne învață să lucrăm în echipă, ne învață de când suntem mici să facem totul singuri. Și ajungem la un moment dat să lucrăm în echipă, dar noi nu știm să jucăm în echipă, suntem prea egoiști.

De ce? Pentru că societatea asta ne învață pe noi. Adică, în loc să ne luăm copiii, să-i educăm, să se inspire unii de la alții în mod pozitiv, pe noi societatea ne învață să fim individualiști. E un sistem depășit.

- Și cum ați trecut peste această perioadă grea?

- Pentru noi, a fost foarte bine că ne-am blocat undeva, pentru că așa a venit sistemul GOGE.

Pentru că dacă noi nu eram blocați și Roberta nu era într-o minidepresie după sarcină, cred că eram probabil niște simpli angajați, poate profesori de sport și nu schimbam nimic, nu aveam nicio perspectivă și rămâneam toată viața blocați, așa cum fac majoritatea oamenilor.

Iar sistemul GOGE ne-a ajutat pe amândoi și eu cred că nu doar pe noi o să ne ajute, eu cred că acest sistem va educa foarte mulți părinți și copii, pentru că totul este despre educație aici.

După ce am terminat fotbalul, mi-am găsit echilibrul în sistemul GOGE pentru că am început să descopăr cât de important este să mănânc sănătos, pentru că toată cariera mea mâncam numai prostii și ajungeam seara acasă obosit după meciuri.

30 de meciuri și două goluria strâns Lucian Goge în Liga 1 pentru Unirea Urziceni, FCM Tg. Mureș și Rapid

- Ce mâncai?

Lucian: - Toată lumea credea că după meciuri e bine să bei două beri că te ajută să te refaci mai bine, să mănânci carbohidrați, să mănânci înainte de meci cașcaval pane, să mănânci paste până nu mai poți.

De fapt, este total greșit pentru că în loc să-ți lași organismul să se refacă și să-l ajuți să se refacă, de fapt, îl obosești și nu-i dai voie deloc să digere tot ceea ce ai mâncat. Și totul se transformă în oboseală, nu în refacere.

Noi încercăm în sistemul GOGE să explicăm partea asta de nutriție. Dar, până la urmă, fiecare își alege drumul și noi vrem să atragem către noi oameni care sunt deschiși.

Pentru că, în primul rând, dacă nu ai deschidere către ceva nou și către o viață echilibrată, nu ai cum să reușești. Cred că ăsta este sloganul: "Până nu ești deschis, nu ai nicio șansă".

Inspirați de Hanca

- Pentru voi personal, ce înseamnă o alimentație sănătoasă și cum ați ajuns la această dietă sănătoasă? Ați făcut niște teste sau în timp ați văzut ce funcționează la voi și ce nu funcționează?

Lucian: - Noi cochetam de mult timp cu aceste lucruri și voiam demult să facem schimbarea.

Această schimbare a venit după un interviu făcut chiar de tine, cu Sergiu Hanca. El a vorbit acolo despre Sorin și Diana Gadola, pe care îi urmăream și noi, doar că la început părea că e doar un marketing de vânzare. Părea că nu are cum să fie adevărat.

Am urmărit apoi un podcast cu Gadola la Măruță și ne-am dat seama că omul chiar vorbește din propria experiență și că asta vrem și noi. Să le prezentăm oamenilor ceea ce am trăit noi.

Pentru că noi tot ceea ce facem în sistemul GOGE este din experiență proprie. O să-ți dau exemplu Robertei.

- Te rog.

Lucian: - Părinții o forțau când era tânără să meargă la tenis, la atletism, și niciodată nu a putut să facă sport din iubire pentru că era forțată să o facă.

Și-a dat seama după ani de zile că ei îi place foarte tare sportul, deși credea că-l ura pentru că a fost forțată când era mică.

Chiar zilele trecute am fost pe lângă un stadion și vedeam un copil de 6 ani care a ieșit din antrenament și a spus că nu mai poate. Iar părintele i-a spus că nu se poate așa ceva, să se ducă să se antreneze.

Nu e o problemă dacă copilul iese din antrenament, doar că oamenii sunt atât de axați pe performanță de la vârste fragede și, de fapt, noi îi blocăm de la 5 ani. Ne bucurăm că fac toate sporturile cu ei când sunt mici și apoi când cresc nu mai fac nimic pentru că ajung să urască sportul.

- Sunt mulți părinți care pun o presiune enormă pe copii, care merg la meciuri și înjură. Ce poate face un părinte care vrea să-și ducă copilul la un sport de echipă și vede acest sistem? Poate schimba un singur părinte acest sistem bolnăvicios?

Lucian: - Cred că putem să schimbăm asta, pentru că atunci când venim cu lucruri noi și pozitive, oamenilor le plac. Când ceilalți văd că un copil se bucură de sport sau că nu reacționează negativ atunci când pierde, încep să pună întrebări.

Eu am văzut experiența cu copilul meu, mulți mă întreabă cum de nu plânge, cum de nu se enervează sau cum de nu are tantrumuri. Le spun experiența mea cu copilul, le dau mai multe informații și așa se pot deschide și ei spre acest fel de educație.

Chiar dacă e mai greu de pus în aplicare, măcar li s-a aprins un beculeț și poate o iau pe drumul cel bun.

Nu există nimeni pe lumea asta care să vadă ceva pozitiv și să spună că pe ei nu-i interesează. Sau sunt foarte puțini.

Dar am întâlnit foarte puțini oameni care rămân pozitivi între 30 de oameni negativi. Intră cumva în negativismul lor. Și le e frică să iasă de acolo și să arate că sunt altfel și că le e mai bine așa cum sunt.

„Ne lăsăm prea mult influențați de ce cred ceilalți despre noi”

- Poate din frică de a nu fi respins.

Lucian: - Asta se întâmplă și din cauza societății. Noi am fost educați să ne intereseze ce crede lumea dacă fac asta. O să creadă că sunt un ciudat?

Inclusiv eu am simțit asta atunci când am început programul de individualizări. Chiar îmi zicea Roberta, dar de ce nu pui tot ceea ce ai învățat? Tot ceea ce ai experimentat? Toate emoțiile pe care le-ai trăit în timpul unui meci atunci când ți-a spus antrenorul că ești slab, că nu o să joci, că nu te mai iau în lot. Că făceai febră și frisoane după meciuri.

Eu făceam febră din cauza emoțiilor chiar și la meciurile de liga a doua.

- Somatizai.

Lucian: - Da, pentru că scoteam tot ceea ce trăiam în timpul meciurilor. Pentru că jucam cu frică, făceam lucrurile cu frică și eu de asta am și intrat în programul ăsta de individualizări să le explic copiilor cât de importantă e încrederea în timpul antrenamentului și în timpul meciurilor. Să facă lucrurile cu bucurie și să nu le fie frică că pierd 10 mingi.

- Și funcționează?

- Da, cu energia noastră și cu tot ceea ce facem noi în sistemul GOGE putem să atragem niște oameni care să înțeleagă că acesta este drumul corect.

Sunt mulți oameni care au principii sănătoase, doar că le e frică să le spună din cauză că poate sunt dați afară, poate că sunt excluși din societate. Ar fi bine să ne strângem mai mulți oameni cu o gândire pozitivă, cu lucruri noi și să îi excludem pe cei care rămân învechiți în frustrările pe care le-au acumulat ca jucători sau foști sportivi și nu au reușit să facă performanță. Pentru că toată această frustrare o duc către copii.

De multe ori, nici părinții nu au variante. Ei nu știu decât performanță pentru că așa li se transmite de la cluburi, de la asociațiile sportive. Eu consider că asociațiile sportive ar trebui să fie, de fapt, o rampă de lansare pentru copii. Să învețe acolo toate mișcările de bază, de motricitate, de tehnică, de agilitate.

„Copiii trebuie să facă mișcare de plăcere, nu forțați”

- Ce ar mai trebui să învețe copiii când sunt mici?

Lucian: - Părinții ar trebui să înțeleagă că toți copiii ar trebui să facă mișcare de plăcere, să fie sănătoși, să aibă deprinderi sănătoase, să știe să alerge, să aibă agilitate, coordonare, tehnică de a lovi mingea.

La un moment dat, dacă ei vor să renunțe la fotbal și să se ducă în orice business, măcar să aibă baza și să aibă un stil de viață sănătos.

Eu nu vreau să antrenez doar jucători de performanță. Toată lumea doar asta caută pentru că e cea mai ușoară cale. Ei au calitate, fac lucrurile ușor, dar pe cei care sunt slabi, cine îi antrenează? Că trebuie să ne gândim și asta.

- Ai vorbit de reprimarea emoțiilor. Noi, bărbații nu prea ne arătăm emoțiile, așa am fost crescuți. Cum vezi tu schimbarea asta de mentalitate în rândul unei echipe de fotbal unde sunt numai bărbați și există teama asta de a nu fi prea sensibil, de a nu râde ceilalți de tine?

Lucian: - În primul rând, schimbarea poate să vină atunci când fiecare acceptă situația pe care o are. Hai să ne gândim un pic câte echipe din România au oameni specializați pe partea de psihologie. Nici una.

Noi ar trebui să avem niște oameni specializați în ideea în care toată lumea vorbește de pedagogie, de mediu social, dar noi nu avem astfel de oameni. Noi nu punem bază pe oamenii aia care de fapt poate să fie mai importanti decât antrenorul principal.

Îți dau un exemplu cu un mental coach. El vine și discută cu toți jucătorii individual și îi întreabă ce simt, cum se simt la echipă, ce ar schimba în relația cu antrenorul, cu clubul, etc. Dar e nevoie de răbdare, dar noi nu avem răbdare să construim ceva pe termen lung.

Și altă chestie pe care eu am simțit-o când jucam fotbal. Jucătorii care nu joacă nu sunt întrebați nimic.

De ce la un moment dat ai pretenția ca jucătorul care este pe bancă sau în tribună să îți intre meci și să fie 100%? Când tu în toată perioada de o săptămână, două, două luni, trei luni, nu l-ai băgat în seamă, nu ai vorbit cu el, nu l-ai întrebat nimic.

- Acest lucru e valabil și la copii și juniori.

Lucian: - Da. Îți dai seama cum e să fii copil, să ai 9, 10 ani și să vezi că nu prinzi lotul. Te duci acasă, poate vorbești cu părinții, dar ei nu sunt din domeniul ăsta și nu știu ce să spună.

Și ajungi de la 10 ani să rămâi în frustrarea în care te gândești, păi da, cu ce am greșit?

La vârsta asta, toți jucătorii au nevoie să joace, să experimenteze jocul, să facă nu știu câte greșeli, să încerce să facă orice lucru care îl poate dezvolta.

O altă problemă e că un antrenor are 25 de copii. El trebuie să fie atent și la legitimații, și la situația medicală, trebuie să vorbească cu fiecare. Când să le faci pe toate ca antrenor?

De asta mi-am ales calea asta, să îi ajut pe copii să se dezvolte. Am 8 copii pe zi, lucrez cu fiecare câte o oră şi aşa îi ajut mai mult.

Dacă ajunge la performanță, foarte bine. Dacă nu, s-a îndreptat către o viață sănătoasă și are un drum în viață. Știe ce să mănânce, știe când să doarmă, știe când să se antreneze, nu poate să mai trăiască fără sport, ceea ce, din punctul meu de vedere, este cel mai important lucru.

„Dacă nu ai sănătate, nu arăți ok și nu faci sport, din punctul meu de vedere, ai anulat tot ceea ce ai muncit toată viața”
Lucian Goge, antrenor personal

Fără diete drastice

- Ați vorbit că sistemul vostru se bazează pe cei trei piloni, nutriție, sport și mental. În ce direcție ar trebui să ne îndreptăm prima oară?

Roberta: - Se lucrează în sistem, cu toate în același timp. Și nu mă refer doar la sistemul GOGE, e valabil și în general.

Ideea este că atunci când îți propui să mănânci mai sănătos, să nu începi să intri la nu știu ce dietă din asta drastică. Ar fi bine să începi să elimini un aliment care știi că nu e sănătosc, dar pe care vrei să-l mănânci tot timpul.

Și dacă o lună poți să te ții de promisiunea asta cu acel aliment, corpul, creierul nu mai cere cu ardoare acel aliment și atunci ușor, ușor se reglează hormonal anumite lucruri în corp.

Iar dacă lucrezi și mental și fizic, viața se așează pe un drum corect. De aia zic că una fără cealaltă nu au cum să funcționeze.

- Am avut o discuție cu o nutriționistă care îmi spunea că cea mai mare greșeală pe care a făcut-o la început a fost să dea planul alimentar fără să vadă ce-i în spatele fiecăruia, de ce persoana respectivă mănâncă la trei noaptea, de ce mănâncă nu știu ce sau bea nu știu ce băutură și abia în momentul în care a început să realizeze de unde vin, abia atunci a putut să îi ajute cu adevărat pe oameni.

Roberta: - Exact, atunci când vine o persoană nouă la noi, se așteaptă să primească, ca la fiecare nutriționist, un meniu. Ce să mănânce dimineața, ce să mănânce la prânz, dar eu le dau doar un ghid. Le explic logic de ce trebuie să facă acele alegeri.

Observ că vin la mine clienți cu tot felul de idei, nutriționistul X mi-a dat să beau nu știu ce oțet dimineața. Ok, n-am nimic împotrivă, dar pentru ce îl bei? Care este logica din spatele acestui lucru? Iar oamenii nu știu ți nu e ok să faci asta fără o logică, fără o bază în spate.

Prin acest ghid, eu le ofer libertate, dar asta îi sperie pentru că nu sunt obișnuiți că se poate și așa.

Este important ca oamenii să-și cunoască corpul, pentru că degeaba îți dau eu ție un număr de calorii să-l mănânci, degeaba îți dau anumite alimente să le mănânci, că poate tu hormonal nu ai nevoie de un anumit aliment din ce ți-am dat eu acolo. Și nu îți provoacă plăcere alimentul ăla. Și atunci nu am făcut nimic.

Atunci am dus chestia asta către cunoașterea personală, ca să vezi ce ți se potrivește, pentru că atunci când suntem băgați într-o cutie așa și închiși acolo, nu ne simțim fericiți și nu avem cum să simțim fericirea asta, pentru că avem convingerea că mâncarea ne dă fericire și doar o viață am și măcar pe asta să trăiesc fericit și să mănânc cât pot.

- Oamenii sunt speriați de libertate pentru că, așa cum spuneai tu la început, suntem obișnuiți să fie greu, să ne chinuim. Vedem o dietă sănătoasă ca pe un chin.

Lucian: - Așa e, și în plus, noi am ajuns să facem lucruri doar că așa ni se spune. Le facem doar ca să facem, nu suntem conștienți de ele. Suntem ca niște roboți

E ca la fotbal. Tragi la poartă că așa îți spune antrenorul, dar tu nu înțelegi efectiv de ce ai luat decizia aia. Nu ești conștient de ea.

Și dacă te întreabă peste două minute ce ai făcut, nu mai știi pentru că n-a fost decizia ta. A fost decizia lui.

- Am observat lucrul ăsta și la meciurile de seniori. Când antrenorul urlă de pe bancă ce să facă un jucător, acesta se blochează. El avea ceva în cap. În momentul în care antrenorul îi transmită altceva, el nu mai știe ce să facă și atunci greșește.

Lucian: - Da, pentru că asta învață majoritatea. Nu îl lasă pe copil sau pe individ să decidă singur. Să ia el decizia, bună sau rea. Abia atunci va înțelege și va învăța.

Și peste un minut poți să îi întrebi, dar de ce ai făcut asta? Cum a gândit el? Și după aceea poți să-l întrebi, să-i iei un feedback. Ia gândește-te, ce variantă ai mai avea? Dar la fel, e vorba de deschidere și de timpul pe care îl aloci unui antrenament.

„Copiii au nevoie de reguli, dar explicate și impuse cu blândețe”

- Și este foarte important, mai ales la nivelul copililor, să-i lăsăm să greșească, să facă el alegerea liberă și chiar dacă greșește, are ceva de învățat de acolo.

Lucian: - De a vorbi și de a-i lăsa pe ei să experimenteze. Observ acum că sunt părinți la cele două extreme, sunt unii foarte stricți și unii foarte liberi. Care își lasă copiii să facă ce vor. Din punct meu de vedere, este o idee greșită. Pentru că un copil are nevoie de reguli. Dar reguli permisive, reguli pe care să le înțeleagă și care vin cu blândețe.

VIDEO. Emisiunea integrală cu Lucian și Roberta Goge

- Vă mulțumesc mult și aștept să ne mai dați de veste cum funcționează sistemul vostru. Și să sperăm că ușor, ușor se vor strânge tot mai mulți oameni care gândesc la fel și care vor înțelege că putem face educație și cu iubire și cu compasiune de sine.

Lucian: - Cu drag! La revedere!