Articol de GSP - Publicat duminica, 24 iulie 2022 19:00 / Actualizat duminica, 24 iulie 2022 19:31
Alex Mitriță (27 de ani), extrema de la Al-Raen, va avea încă un copil alături de soția sa, Alesia, după Ava, fiica lor născută în noiembrie 2020.
„Ava a fost promovată pe postul de soră mai mare. Fericirea e pe drum. Micul nostru trib crește”, a fost mesajul inedit al soției fotbalistului.
„Minunile din viața mea❣️ Vă iubesc ❤️”, a scris și jucătorul oltean.
Mitriță, lămuriri despre retragerea de la echipa națională: „N-am zis niciodată asta”
Recent, Mitriță a declarat că nu vrea să se retragă de la echipa națională.
În iunie, după înfrângerea României cu Muntenegru, scor 0-2, Mitriță i-ar fi anunțat pe cei din staff-ul echipei că nu vrea să mai dea curs convocărilor. În acest el a anunțat că va răspunde pozitiv dacă va fi convocat în viitor.
„N-am zis niciodată că mă retrag de la echipa naţională. Profit de ocazie şi anunţ că voi veni la reprezentativa României oricând voi fi chemat”, a spus Alex Mitriță, potrivit Antena Sport.
Împrumutat în această vară de Al-Raen, echipa lui Marius Șumudică, de la New York City, Mitriță a vorbit și despre acest transfer.
„Este un nou capitol în viața mea. Nu voi fi singur la echipă, știu că am fost și în Arabia dată trecută și nu mi-a fost ușor. Nu am avut pe nimeni, dar acum este și Silviu (n.r. - Lung Jr.) cu mine, o să fie mult mai bine.
Reveneam la Craiova din alte puncte, pentru că era o perioadă scurtă, trebuia să revin. După aceea trebuia să mă întorc în America, unde eram în plin campionat și era foarte greu să mă întorc.
Dar nu depinde numai de Craiova, știți foarte bine că mă duceam cu sufletul. Sunt multe la mijloc, aparțin încă de New York și nu am fost singurul care a luat decizia”, a mai declarat Mitriță, conform sursei menționate.