INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  A MURIT MARADONA

Leopoldo Luque, medicul lui Maradona, a ieșit în față după descinderile procurorilor: „Sunt responsabil de un singur lucru”

Medicul Leopoldo Luque, intrat în atenția autorităților pentru un presupus omor din culpă, a rupt tăcerea. +39   FOTO
Medicul Leopoldo Luque, intrat în atenția autorităților pentru un presupus omor din culpă, a rupt tăcerea.

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 noiembrie 2020 21:27 / Actualizat luni, 30 noiembrie 2020 00:11

Diego Maradona a murit miercuri, 25 noiembrie 2020, la doar 60 de ani. Medicul Leopoldo Luque, intrat în atenția autorităților pentru un presupus omor din culpă, a rupt tăcerea. 

  • Maradona, considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, a murit din cauza unui stop cardio-respirator. Argentinianul se afla la locuința sa din Tigre, unde se recupera după operația pe creier suferită la începutul lui noiembrie.

Procurorii din Buenos Aires au făcut astăzi descinderi în locațiile deținute de medicul Leopoldo Luque, pentru a investiga o presupusă neglijență în tratarea lui Diego Maradona. Îl suspectează de omor din culpă! Doctorul, însoțit de un avocat, și cu lacrimi în ochi, și-a expus varianta. 

Medicul lui Maradona, intrat în vizorul procurorilor

„Nu mi-au citit nicio acuzație, nu am fost informat despre nimic. Au venit într-un mod neașteptat pentru un astfel de eveniment. Îi înțeleg, e meseria lor. Eram cu soția și cu întreaga familie, le-am deschis ușa, au luat tot ce au dorit. Au strâns istoricul medical, apoi toate dispozitivele electronice pe care le-au găsit. Am fost surprins. 

Când Diego a murit, au am fost la fața locului, iar procurorii de asemenea. Am fost disponibil tot timpul. Știu ce am făcut cu și pentru Diego până în ultima clipă și am totul la vedere. Sunt sigur că am făcut ce era mai bun pentru el. Dacă sunt responsabil de ceva, e de faptul că l-am iubit până în ultima clipă”, a declarat Leopoldo Luque, conform TyC Sports.

Eu nici măcar nu pot citi unele lucruri care apar, pentru că mi-e foarte rău. Prietenul meu a murit, un om alături de care am fost până în ultima secundă
- Leopoldo Luque

Leopoldo Luque, medicul lui Maradona, a ieșit în față după descinderile procurorilor: „Sunt responsabil de un singur lucru”
Regretatul Diego Maradona și medicul Leopoldo Luque

Medicul Leopoldo Luque, dezvăluiri despre relația cu Maradona

„Diego era lucid, nu era nebun. Era o persoană care putea decide ce e mai bine pentru ea. Aveam o relație specială. Diego m-a dat de multe ori afară din casă, apoi tot el mă suna. Era ca o relație dintre un tată și un copil rebel. Eram alături de el chiar și la dentist. Tâmpeniile care apar acum în media i-ar face mult rău lui Diego, pentru că el a ținut la mine. 

El era foarte trist în ultima perioadă, l-am simțit așa, de parcă s-ar fi pedepsit pentru ceva. În primele zile de după operație l-am lăsat singur, pentru că atunci când mă vedea se gândea că ceva a mers rău. Am fost din nou să îl văd duminică, și de data asta tot trist era”, a povestit medicul Leopoldo Luque.

VIDEO. Înregistrarea apelului la Urgențe! Medicul personal al lui Maradona nu a spus în nicio clipă că Diego e cel care are nevoie de ajutor!

A murit Diego Maradona. Cifrele unei legende:

  • Maradona a jucat la 6 cluburi: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell's (1993-1994);
  • 312 goluri a marcat Diego Maradona în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club;
  • 91 de selecții a strâns „El Pibe de Oro” la naționala Argentinei în perioada 1977-1994;
  • 10 trofee a cucerit El Diez, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).

FOTO. A murit Maradona. 40 de imagini zguduitoare din lume

+34 FOTO

Citește și alte știri despre moartea lui Diego Maradona: 

A fost omor din culpă în cazul Maradona?! » Poliția din Buenos Aires a făcut primele descinderi

Fiica lui Maradona, mesaj tulburător după dispariția tatălui: „Nu îmi mai e frică de moartea mea”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
Europa League
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live, după FCSB - Olympiakos: „Deja am răspunsul dacă suntem echipă mare sau nu”
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
Europa League
CALCULE: FCSB e ca și calificată în primăvara Europa League: 99% șanse + Cum ajunge în „optimi”
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”
Stiri extrasport
România divizată! Proteste și contramanifestații în Capitală, ultrașii radicali au avut propria țintă: „Străzile sunt naționaliste, lor le pute ce e românesc!”

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează