Articol de Cristian Toma - Publicat marti, 31 ianuarie 2017 12:30
Atacantul argentinian, Lucas Ocampos, va evolua până la sfârșitul sezonului sub formă de împrumut la AC Milan.
"Rossonerii" au comunicat pe site-ul oficial al clubului că s-au înțeles cu Olympique Marseille, clubul de care aparține Ocampos, după ce în urmă cu câteva zile au informat că au ajuns la un acord și cu Genoa, club unde a fost împrumutat în această toamnă argentinianul.
"Clubul AC Milan anunță împrumutul jucătorului Lucas Ocampos de la Genoa până la 30 iunie 2017" a fost comunicatul oficial al milanezilor.
Tehnicianul "rossonerilor", Vincenzo Montella, l-a adus pe jucătorul de 22 de ani pentru a-l înlocui pe M'Baye Niang, împrumutat în Anglia la Watford. Lucas Ocampos, care a făcut luni vizita medicală la o clinică din Milano, a ales să joace cu tricoul cu numărul 11.
"Sunt fericit să fiu aici. Voi încerca să dau totul pentru acest club. Pentru mine a purta tricoul echipei AC Milan este un vis devenit realitate. Îmi place foarte mult sistemul de joc al echipei, îmi plac jucătorii. Cred că mă voi adapta repede aici. Am optat pentru tricoul cu numărul 11", au fost primele cuvinte ale jucătorului crescut de River Plate.
În vârstă de 22 de ani, Ocampos a evoluat în acest sezon pentru Genoa în 17 partide în toate competițiile, marcând 3 goluri.
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!