Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 24 iulie 2019 11:05
ARSENAL - REAL MADRID 2-2, 2-3 DUPĂ PENALTY-URI // Marco Asensio, 23 de ani, mijlocașul lui Real Madrid, a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate la genunchiul stâng în amicalul jucat pe arena lui Washington Redskins (NFL).
Nici nu a început sezonul și totul s-a terminat pentru Marco Asensio.
Aseară, în amicalul cu Arsenal (International Champions Cup) jucat la Landover, lângă Washington, mijlocașul lui Real intrase după pauză. Era 0-2 și el a egalat (59).
Trei minute mai târziu, coșmar. S-a accidentat la un duel banal cu Aubameyang, aproape de marginea terenului. Piciorul stâng i-a rămas prins în gazon, și genunchiul i-a cedat.
„E cea mai urâtă zi”
S-a întins pe teren, urlând de durere. Medicul blanco a realizat că accidentare e gravă. Jucătorul a fost dus cu targa în vestiar, apoi transportat de urgență la spital.
„Sunt foarte îngrijorat. Arată rău, e cea mai urâtă zi pentru noi” a declarat Zidane după meci. Asensio are ruptură a ligamentelor încrucișate, va lipsi între șase și nouă luni!
„FedExField”, unde joacă Washington Redskins (fotbal american), este cunoscut drept „stadionul blestemat”. În ultimele două sezoane, Redskins a fost echipa cu cei mai mulți jucători accidentați în NFL. Quarterback-ul Robert Griffin III a suferit o leziune similară cu cea a lui Asensio.
Bale a jucat și a înscris
Aflat de mult timp în conflict cu Zinedine Zidane, care a spus recent că „mâine dacă va pleca va fi mai bine pentru toți”, Gareth Bale a refuzat să joace cu Bayern, dar a evoluat marți seară în amicalul cu Arsenal. A fost folosit în repriza secundă și a marcat primul gol al Madridului. „A făcut o partidă mare și mă bucur pentru el”, l-a felicitat antrenorul.