Articol de GSP - Publicat duminica, 17 februarie 2019 12:40
Televiziunea de stat din Iran, IRIB, a anulat transmisia partidei dintre Augsburg și Bayern, scor 2-3, disputată vineri în Bundesliga, anunță dw.com.
Motivul este legat de arbitrul care a condus acest meci. Este vorba despre Bibiana Steinhaus, unul dintre cei mai buni arbitri din Germania în ultimul an.
Aflând cine arbitrează, IRIB a refuzat să mai difuzeze acest meci cu câteva minute înainte de start.
Postul TV și-a justificat decizia prin faptul că la TV sunt interzise imaginile cu femei purtând pantaloni scurți și fără față acoperită, cu pielea la vedere, practici care sunt în afara codului islamic.
Steinhaus (39 de ani) este prima femeie arbitru care conduce meciuri la nivel profesionist în Germania. În 2017 a fost delegată în premieră la un meci din Bundesliga și a intrat rapid în topul celor mai buni arbitri din Germania.
vezi ȘI:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!