Articol de GSP - Publicat vineri, 30 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 30 noiembrie 2012 13:56
FC Barcelona se bazează pe jucătorii crescuţi de propria academie, dar se orientează şi către fotbalişti tineri care ar putea fi incluşi rapid în prima echipă.
Potrivit Gazzetta dello Sport, catalanii au pus ochii pe mijlocaşul bosniac Miralem Pjanici. Fotbalistul de 22 de ani a fost achiziţionat în vara anului 2011 de AS Roma de la Lyon şi a rămas în memoria spaniolilor cînd a marcat golul decisiv prin care formaţia franceză a eliminat-o pe Real Madrid din Liga Campionilor, în sezonul 2009-2010.
Pjanici e considerat de cei de la Barcelona un bun înlocuitor al lui Xavi, ajuns la 32 de ani.