Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 14 februarie 2023 22:32 / Actualizat miercuri, 15 februarie 2023 00:12
Rodrygo (22 de ani), extrema lui Real Madrid, a povestit cum a ajuns să semeneze cu madrilenii, în 2019.
Brazilianul a fost transferat pe „Santiago Bernabeu” de la Santos, pentru 40 de milioane de euro. De atunci, a devenit ușor-ușor un jucător de bază, iar în sezonul trecut a fost decisiv la câștigarea trofeului Champions League.
Dar istoria putea fi alta. Rodrygo putea ajunge la Barcelona înainte de a semna cu madrilenii. Brazilianul se înțelesese deja cu echipa catalalană și era așteptat să semneze contractul. Doar că Real Madrid a intrat pe fir în ultima clipă și a deturnat transferul. Fără să stea pe gânduri, Rodrygo a semnat cu Real, echipa sa preferată din copilărie.
Rodrygo: „Eram înțeles cu Barcelona, mă așteptau să semenez”
„Mereu povestesc că aveam două opțiuni, Barcelona și Real Madrid, și că a trebuit să aleg. Mi-a fost ușor să aleg. Ajunsesem deja la un acord cu Barca, mă așteptau să semnez. Așa că a fost o surpriză când a venit oferta Madridului, nu mă așteptam.
La început m-am speriat. Când am realizat ce se întâmplă, a fost cel mai frumos moment din viața mea”, a declarat Rodrygo, citat de Marca.
7 trofeea cucerit Rodrygo la Real Madrid
De când a ajuns la Real Madrid, Rodrygo a jucat de 140 de ori în toate competițiile pentru campioana Europei și a Spaniei. A marcat 28 de goluri și a pasat decisiv de 27 de ori.
Este pe locul 14 în clasamentul celor mai valoroși fotbaliști din lume, potrivit transfermarkt.com. Este evaluat la 80 de milioane de euro.