Articol de GSP - Publicat sambata, 11 aprilie 2020 13:56
Barcelona și Manchester City negociază un schimb important de jucători. Nelson Semedo (26 de ani) ar putea ajunge sub comanda lui Pep Guardiola, iar Joao Cancelo (25 de ani) ar putea fi noul jucător al catalanilor.
Presa din Anglia scrie că Barcelona și Manchester City poartă discuții pentru un schimb între cei doi fundași dreapta portughezi. Niciunul dintre ei nu este titular de drept la clubul său, iar asta ar putea facilita un eventual transfer.
Jorge Mendes, impresarul celor doi, este cel care intermediază schimbul internaționalilor portughezi. Semedo a fost dorit de Atletico Madrid și PSG, putând să facă parte dintr-o viitoare ofertă pentru Neymar.
32.000.000 de euroeste cota lui Nelson Semedo, potrivit transfermarkt
Mundo Deportivo anunță că Barcelona negocia prelungirea contractului lui Nelson Semedo, dar discuțiile s-au oprit în ultimele zile. Portughezul mai are contract cu formația catalană până în 2022, iar șefii echipei ar putea fi tentați să renunțe în vară la el.
36.000.000 de euroeste suma la care Joao Cancelo este cotat
Semedo a venit la Barcelona de la Benfica, în 2017. În acest sezon a bifat 29 de meciuri și 5 pase de gol pentru catalani. Cancelo este la Manchester City din 2019, când a fost adus de la Juventus. A bifat 24 de meciuri în acest sezon, reușind un gol și un assist.
VIDEO. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Omul care a „bombardat”-o pe CFR Cluj, transfer de senzație la Norwich
Ionuț Radu a ajuns pe lista lui Torino: „Modern, reactiv, tehnic. Are mare viitor”