Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 24 aprilie 2020 12:51
Atletico Madrid ar fi înscrisă în Europa League potrivit poziției din clasament, dacă LaLiga va fi oprită definitiv, dar ar putea câștiga actuala Liga Campionilor. Și forul european trebuie să mute rapid.
Oricâte teleconferințe ar face UEFA, momentan nimeni nu poate prevedea ce se va întâmpla în viitorul apropiat, din cauza pandemiei. Nici în cupele europene, nici în întrecerile interne. Forul continental face tot felul de calcule, de scenarii, dar nimic nu e sigur. Îi va fi aproape imposibil să evite toate problemele care ar putea apărea. Mai ales în cazul în care campionatele vor fi suspendate definitiv.
Înscrierile se fac până la 3 august
De exemplu, Atletico. Echipa madrilenă este acum pe locul 6 în Spania, o poziție de Europa League. Teoretic, ar trebui înregistrată în această competiție. Și înscrierile se fac până la 3 august. Aceea este data limită impusă în prezent de UEFA.
Numai că Atletico continuă și actuala ediție a Champions League, care s-ar relua pe 7 august și s-ar încheia pe 29 august. E deja calificată în sferturile de finală. S-ar putea ajunge la situația în care formația lui Simeone să câștige Liga, dar să fie înscrisă în Europa League. Iar UEFA va fi obligată să mute rapid pentru a ieși din încurcătură.
Wild-card pentru Atletico Madrid? Spania, 5 echipe în Ligă?
O soluție pentru ca forul de la Nyon să nu ajungă în această situație ar fi wild-card-ul. Atletico să primească de la început un wild-card de Champions League, cum s-a vehiculat deja. Și Spania să aibă cinci reprezentante în ediția viitoare.
VIDEO UEFA s-a întrunit într-o videoconferință pentru a stabili modul în care vor continua competițiile interne
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Dialog genial al unui manager din Premier League cu o bătrânică: „Păstrează restul, fiule!”