Articol de GSP - Publicat vineri, 25 martie 2022 00:35 / Actualizat vineri, 25 martie 2022 02:21
Italia ratează din nou calificarea la un Campionat Mondial, după o înfrângere-șoc acasă în fața Macedoniei de Nord, scor 0-1. Portugalia, Țara Galilor și Suedia s-au calificat în finale.
- Meciul Rusia – Polonia nu se va mai juca, Polonia fiind deja calificată în finală;
- Partida Scoția – Ucraina a fost amânată pentru data 24 iunie;
- Finalele barajului pentru CM 2022 vor avea loc 29 martie, de la 21:45, mai puțin cea dintre Țara Galilor – Scoția/Ucraina.
Partidele de joi seară au stabilit două dintre cele trei finale ale barajelor europene pentru CM 2022. Singura necunoscută rămâne învingătoarea semifinalei dintre Scoția și Ucraina, meci amânat pentru iunie din cauza războiului declanșat de Rusia.
Italia, eliminată la barajul CM 2022 de Macedonia de Nord
Portugalia a trecut fără emoții de Turcia, 3-1, Bale a fost din nou erou pentru Țara Galilor, 2-1 cu Austria, în timp ce Suedia a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Cehia, scor 1-0.
Macedonia a produs șocul serii, eliminând Italia, campioana Europei, în semifinale, scor 1-0, chiar la Palermo. Trajkovski a deschis scorul cu o torpilă la colțul lung în minutule de prelungire.
Finalele barajelor pentru CM 2022:
- Țara Galilor - Scoția/Ucraina;
- Polonia - Suedia;
- Portugalia - Macedonia de Nord.
TOTUL DESPRE SEMIFINALELE BARAJULUI CM 2022:
Italia - Macedonia de Nord 0-1
- A marcat: Trajkovski 90+2 (VIDEO)
- Click AICI pentru statistici
Roberto Mancini, selecționerul campioanei europene Italia, a surâs la tragerea la sorți. Semifinala barajului părea doar un meci de încălzire, acasă, împotriva celui mai modest adversar posibil, Macedonia de Nord.
Formația care a frânt speranțele României s-a apărat însă eroic. S-a închis ermetic în propria treime și a rezistat atacurilor în valuri ale peninsularilor. În minutele de prelungire ale părții secunde, Alekansar Trajkovski, fotbalistul lui Al Feiha, a marcat golul carierei și a dus Macedonia de Nord în finala barajului! Ar fi prima lor prezența la un turneu final mondial! Italia ratează al doilea Mondial la rând!
Italia: Donnarumma - Florenzi, Mancini, Bastoni, Emerson - Barella, Jorginho, Verratti - Berardi, Immobile, Insigne
Selecționer: Roberto Mancini
Macedonia de Nord: Dimitrievski - Ristovski, Velkovski, Musliu, Aliovski - Churlinov, Ademi, Bardhi, Nikolov - Ristovski, Trajkovski
Selecționer: Blagoja Milevski
Portugalia – Turcia 3-1
- Au marcat: Otavio 15, D. Jota 42 Nunes 90+4 / Yilmaz 65 (VIDEO)
- Click AICI pentru live + statistici
Portugalia a rezolvat calificarea din prima repriză, în ciuda unei prestații șterse a liderului Cristiano Ronaldo. În minutul 15, Otavio a fost atent, a urmărit mingea trimisă de Bernardo Silva în bară și a deschis scorul. Lusitanii au continuat să preseze, iar Jota a marcat chiar înaintea pauzei, cu o lovitură de cap, după o centrare trimisă de același Otavio.
Turcii au ieșit mult mai deciși de la cabine și au redus din diferență prin veteranul Yilmaz, în minutul 65, după o combinație superbă cu Under. Vârful lui Lille ar fi putut să ducă partida în prelungiri, dar a ratat un penalty în minutul 83. În ultimele minute, Matheus Nunes a fructificat un contraatac și a închis tabela.
Suedia – Cehia 1-0
- A marcat: Quaison 110 (VIDEO)
- Click AICI pentru statistici
Fără Zlatan Ibrahimovic, suspendat, Suedia s-a chinuit serios pentru a obține calificarea în finala barajului. Golul victoriei a venit abia în minutul 110, după ce Quaison a combinat cu Isak în careul adversar și l-a învins pe Vaclik cu un șut pe jos. Nordicii vor evolua în deplasare, în Polonia, pentru calificarea la CM 2022.
Suedia: R. Olsen - Danielson, Nilsson, Lindelof, M. Olsson - Claesson, K. Olsson, Ekdal, Forsberg - Kulusevski, Isak
Selecționer: Janne Andersson
Cehia: Vaclik - Zima, Brabec, Holes, Sadilek - Barak, Soucek - Masopust, Hlozek, Jankto - Kuchta
Selecționer: Jaroslav Silhavy
Țara Galilor – Austria 2-1
- Au marcat: Bale 26 51 / B. Davies 65 (autogol) (VIDEO)
- Click AICI pentru live + statistici
Gareth Bale (32 de ani), spectator de lux la meciurile Realului din ultima lună, s-a transformat, din nou, în tricoul naționalei galeze. A deschis scorul în minutul 25 al disputei cu Austria, printr-o lovitură liberă executată magistral de la peste 20 de metri. A reușit „dubla” în minutul 51, cu un șut la vinclu, din interiorul careului. Autogolul lui Ben Davies a aprins finalul, dar n-a fost suficient ca austriecii să egaleze la Cardiff.
Țara Galilor: Hennessey - Ampadu, Rodon, Davies, Roberts - Wilson, Allen, Ramsey, Williams - James, Bale
Selecționer: Robert Page
Austria: Lidner - Seiwald, Hinteregger, Dragovic, Alaba - Schlager, Laimer, Lainer, Baumgartner - Sabitzer - Arnautovic
Selecționer: Franco Foda