Articol de GSP - Publicat duminica, 02 septembrie 2018 19:17
Arsenal dă semne de revenire după startul modest de sezon. "Tunarii" au bifat cea de-a doua victorie consecutivă, pe terenul nou-promovatei Cardiff, 3-2.
Deschiderea de scor a venit în minutul 12. Arsenal a înscris prin Mustafi, cel care a fructificat pasa excelentă a lui Xhaka.
Egalarea a venit în prelungirile primei reprize, când Camarasa a înscris, anunțând show-ul din repriza secundă.
Arsenal a preluat conducerea în minutul 62. Aubameyang a marcat după pasa lui Lacazette, dar avantajul "tunarilor" nu a durat mult. Cardiff a egalat din nou, prin Ward, în minutul 70.
Arsenal a dat lovitura cu 9 minute înainte de final. Lacazette a înscris după pasa lui Torreira, aducând primul succes din deplasare din acest sezon.
În urma victoriei, Arsenal a urcat pe locul 9. Echipa lui Emery are 6 puncte în 4 meciuri, iar în următoarea etapă va juca pe terenul lui Newcastle.