Articol de Cristian Toma - Publicat luni, 20 noiembrie 2017 20:29
Mijlocașul lui Schalke 04, Leon Goretzka, ar putea evolua în sezonul următor la Manchester City.
Englezii scriu că Goretzka este considerat de antrenorul "cetățenilor", Pep Guardiola, înlocuitorul perfect pentru Yaya Toure.
Internaționalul german a refuzat oferta de prelungire a contractului său scadent în vara anului următor, iar Schalke este dispusă să îl vândă în această iarnă pentru a obtine o sumă de bani în schimbul său, în caz contrar el putând pleca gratis în vară din postura de jucător liber de contract.
În vârstă de 22 de ani, Goretzka este cel mai râvnit jucător din Bundesliga. Pe lângă Manchester City, mijlocașul lui Schalke se mai află și în atenția echipelor Real Madrid, Juventus, Bayern Munchen, Liverpool, Chelsea și Arsenal.
Goretzka a venit la Schalke 04 de la VFL Bochum, în iulie 2013, pentru aproximativ 4 milioane de euro. Jucătorul german este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 25 de milioane de euro.
10 meciuri a jucat Goretzka în acest sezon în toate competițiile, reușind 4 goluri și o pasă de gol
sursa: thesun.co.uk
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!