INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BOSNIA

„E un joc politic” » Conflict uriaș la viitorii adversari ai naționalei. Sârbii bosniaci folosesc amicalul cu Rusia pentru a întări relația cu Putin!

Miralem Pjanic și Edin Dzeko refuză să joace contra Rusiei: „Vor să distrugă imaginea țării” (foto: Guliver/GettyImages)
Miralem Pjanic și Edin Dzeko refuză să joace contra Rusiei: „Vor să distrugă imaginea țării” (foto: Guliver/GettyImages)

Articol de - Publicat duminica, 25 septembrie 2022 13:06 / Actualizat duminica, 25 septembrie 2022 16:11

Meciul Bosniei cu Rusia, din 19 noiembrie, a fost pus la cale de președintele federației de la Sarajevo, Vico Zeljkovic, și de unchiul său Milorad Dodik, cel mai influent politician sârb bosniac, chiar membru al președinției tricefale a țării. Dodik a fost în această săptămână la Moscova, a vorbit la Kremlin și de amicalul naționalei și speră ca dictatorul rus să-l ajute pe 2 octombrie în alegerile generale din Bosnia și Herțegovina.

Bosniacii au învins Muntenegru (1-0) și, chiar înainte să vină la București, au câștigat grupa noastră, avansând în Liga A și asigurându-și 3 milioane de euro, bonus oferit de UEFA pentru promovarea în elita Nations League.

De ce n-au fost convocați Alexandru Maxim și Alexandru Mitriță? Edi Iordănescu a fugit de răspunsuri clare: „Linie și excludere” vs. „E un caracter deosebit”
ROMÂNIA
De ce n-au fost convocați Alexandru Maxim și Alexandru Mitriță? Edi Iordănescu a fugit de răspunsuri clare: „Linie și excludere” vs. „E un caracter deosebit”

Dar adversarii „tricolorilor” sunt în plin conflict intern din cauza amicalului cu Rusia, pe care „albaștrii” ar trebui să-l dispute la Sankt Petersburg, pe 19 noiembrie, la o zi de startul Mondialului. Ar fi primii europeni ce întâlnesc Sbornaia, exclusă de FIFA și UEFA din competițiile internaționale oficiale după invadarea Ucrainei.

Džeko și Pjanic refuză să joace contra Rusiei: „Vor să distrugă imaginea țării”

Edin Džeko și Miralem Pjanic, liderii naționalei, protestează împotriva acestui meci, la fel ca majoritatea bosniacilor, și au anunțat că vor refuza să joace. Totuși, federația (NSBiH) nu vrea să anuleze partida, în ciuda oprobriului general. 

Chiar dacă riscă să fie pedepsită de UEFA. Suspendată, la fel ca Rusia. Oficialii NSBiH susțineau inițial că vor lua o decizie după confruntarea cu Muntenegru, însă au amânat-o pentru 10 octombrie.

La începutul lui septembrie, foști internaționali contestau forul de la Sarajevo. Cuvinte dure. „E un joc politic. Cei care conduc federația vor doar să distrugă imaginea Bosniei”, ataca Vedad Ibiševic, 83 de selecții și 28 de goluri între 2007 și 2018, iar Asmir Begovic (63 de selecții) era și mai acid: „Conduși de infractori”.

„Arkan din Banja Luka”, acuzat de legături cu lumea interlopă

Se refereau la ce se întâmplă în vârful NSBiH. La fel ca Bosnia, după războiul care a sfâșiat țara (1992-1995), federația e condusă de bosniacii musulmani, de sârbi și de croați. Odată la opt ani, prin rotație, un grup etnic trece la conducerea NSBiH. Și acum sunt în frunte sârbii. 

Mai exact, Vico Zeljkovic. În vârstă de 33 de ani, acesta este supranumit „Arkan din Banja Luka”, după criminalul de război Zeljko Raznatovic, iar „rivalii săi îl leagă de lumea interlopă, acuzându-l că vinde droguri și dezvoltă prostituția din Banja Luka”, potrivit site-ului tribuna.com.

200 de mii de euroar primi federația bosniacă din partea Moscovei dacă naționala sa ar juca amicalul cu Rusia, pe 19 noiembrie

Zeljkovic are în spate cel mai puternic sprijin. Este nepotul lui Milorad Dodik, 63 de ani, membru al președinției tricefale a Bosniei. Fost premier și președinte al Republicii Srpska (o entitate sârbă în interiorul țării), pe care vrea să o rupă de Bosnia și să o „lipească” Serbiei.

Stupefiant: „Nu sunt un fan al naționalei Bosniei”

Dodik este cel care a plănuit amicalul cu Rusia. Un fervent susținător al lui Vladimir Putin, cel mai influent politician sârb bosniac s-a întâlnit de trei ori în ultimele zece luni cu dictatorul rus, cerându-i ajutor în alegerile generale din Bosnia. Pe 2 octombrie, candidează la președinția Srpska.

Chiar în această săptămână, Dodik s-a dus la Moscova pentru o scurtă discuție cu Putin, la Kremlin. „Aveți alegeri și vreau să vă urez succes. Sper că vor fi întărite forțele”, i-a spus Putin. Sârbul bosniac a amintit de fotbal: „Faptul că păstrăm comunicarea cu Moscova ne întărește poziția. Ne-am asigurat că naționala Bosniei va juca un meci cu Rusia și sunt foarte mândru că acest lucru se va întâmpla, deși o parte din țară nu a fost de acord”.

Nu s-a oprit acolo. A dat o declarație stupefiantă presei ruse: „Să fiu sincer, nu sunt un fan al naționalei Bosniei și Herțegovinei. Dar, în același timp, îi sunt recunoscător federației de fotbal pentru că a permis această partidă amicală. Mă aștept să se dispute. Unii internaționali ar putea să nu joace, însă tot va fi un mare eveniment. Sportul întărește prieteniile. Și eu voi urmări meciul, în special pentru că evoluează Rusia”.

Presa din Bosnia: „O ticăloșie diplomatică”

Presa bosniacă a protestat mai mult ca niciodată. „E limpede ce se petrece. Dodik, ca membru al președinției, încearcă să plaseze Bosnia și Herțegovina, printr-o ticăloșie diplomatică, de partea rușinoasă a istoriei susținând agresorul rus și răspândind activitățile distructive în toată societatea noastră. Într-un ciclu al infracțiunii, a pus la cale totul prin intermediul federației de fotbal și împinge naționala să joace”, a scris Avaz.

Cotidianul din Sareajevo a adăugat, la fel de furibund: „Faptul că doi sârbi, doi croați și un bosniac, membri ai NSBiH, au votat pentru decizia rușinoasă de a stabili acest meci arată cât s-a întins malefica mână rusă în Bosnia și Herțegovina sub controlul direct al lui Dodik. 

Nu va suferi Dodik, nu va suferi Republica Srpska, ci Bosnia și Herțegovina ca țară. De aceea, trebuie să facem tot posibilul pentru a împiedica naționala noastră să călătorească în Rusia și să joace o partidă a rușinii contra unei echipe sancționate”.

Sunt opinii diferite și e normal, dar cred că e prea mult negativism într-o anumită parte a mass-mediei și a oamenilor. Fiecare are dreptul la o opinie, dar asta nu înseamnă că poate obliga pe altcineva să gândească la fel. E important de spus că avem aprobarea UEFA. Rusia a fost suspendată pentru meciuri oficiale, dar nimeni nu ne interzice să jucăm un amical cu Rusia.

- Vico Zeljkovic, președintele federației în Bosnia și Herțegovina

VIDEO Andrei Burcă înaintea partidei cu Bosnia și Herțegovina: „Cine nu poate face față presiunii, nu are ce căuta aici”

Citește și alte articole:

Cine e femeia misterioasă din staff-ul naționalei Spaniei, care a atras toate privirile înainte de înfrângerea cu Elveția
SPANIA
Cine e femeia misterioasă din staff-ul naționalei Spaniei, care a atras toate privirile înainte de înfrângerea cu Elveția
Ladislau Boloni despre situația României în Liga Națiunilor: „Nu cred că acolo este locul nostru”
ROMÂNIA
Ladislau Boloni despre situația României în Liga Națiunilor: „Nu cred că acolo este locul nostru”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
ALEGERI SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris, ultimele rezultate LIVE și cele mai tari informații
Diverse
ALEGERI SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris, ultimele rezultate LIVE și cele mai tari informații
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Superliga
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul
Campionate
Laurențiu Reghecampf a semnat cu noua echipă! Tehnicianul român schimbă din nou continentul

Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”

Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora


Comentarii (20)
gazistu
gazistu  •  29 Septembrie 2022, 16:13

Rog moderatorii GeSePE sa imi posteze comentariile, pe acest subiect, fie ca va place VOUA sau nu, atat timp cat nu incalc termenii si conditiile; Asa ca rog sa imi postati comentariul, deoarece este opinia mea proprie si o pot declara liber, deoarece are legatura cu titlul si articolul. ___________________________________________________ DAca am zis ca , ce vina au rusii ca conducatorii lor sunt intr-un razboi cu tara vecin, cu Ucraina, (care la randul ei are CEL MAI CORUPT Guvern din Europa), si conflict care are loc strict in zona lor de influenta, fata a avea dea face cu celelalte tari!! Vad ca toata lumea are voie sa ajute Ucraina , nu e nimic rau in asta, dar daca zici ceva importiva e bai. Daca e sa vorbim de rau de rusi, e voie, dar de bine, nu e voie! DE CE?? TOATA lumea occidentala, asa zisa "civilizata" are voie sa(-l) injure, sa(-l) sanctioneze Rusia/pe Putin, dar sa-l sustina, este o crima! Nu ca zic, dar vreau sa spun ... :\

valentindragobete
valentindragobete  •  25 Septembrie 2022, 19:56
Postat de paiazze pe 25 Septembrie 2022, 16:44

Da, prostea, era mai bine cand stateai la cozi pentru lapte sau un pui sau nu puteai sa-ti cauti norocul prin alte tari. Ai trai, ba, pe vremea lu' Ceasca sau vorbesti din auzite? Daca ai trait vremurile comunistilor si le regreti cu siguranta tu sau ai tai au fost ceva membrii sus-pusi de PC. Nu e capitalismul bun, Romania e condusa de corupti, dar sa regreti comunismul si sa-i pupi icoana lui Putin inseamna sa ***

Ar fi pierdere de timp să purtăm un dialog, te las in durerea ta !

mr90
mr90  •  25 Septembrie 2022, 19:54

Propaganda vestica. Cel mai important lucru este trecut sub tacere: "E important de spus că avem aprobarea UEFA. Rusia a fost suspendată pentru meciuri oficiale, dar nimeni nu ne interzice să jucăm un amical cu Rusia."

Vezi toate comentariile (20)
Comentează