Articol de GSP - Publicat marti, 14 februarie 2012 00:00 / Actualizat marti, 14 februarie 2012 11:50
Daniel Alves dezvăluie că FC Barcelona este foarte afectată după ce a rămas în La Liga la 10 puncte în spatele Realului. El chiar s-a supărat că echipa sa dă pierdută lupta pentru titlu: ”Trebuie să facem totul să realizăm tripla. Să ne batem pînă la capăt. Din nefericire, Barcelona este un club pesimist”.
Fundaşul brazilian a reconoscut că ”în acest sezon sîntem dezechilibraţi, iar din deplasare aducem mai puţine puncte decît acasă”, însă ”atît timp cît mai sînt şanse trebuie să credem în ele, nu să lăsăm garda jos”. A făcut şi o comparaţie: ”Cei de la Real sînt motivaţi 200 la sută, în timp ce noi, din ce văd acum, situaţia e total diferită. Din păcate, lipsa de încredere este evidentă”.
Pentru Dani Alves, într-o tentativă de a-şi încuraja colegii, ”nici o situaţie, pozitivă ori negativă, nu trebuie să te dea peste cap. Sînt circumstanţe într-un anumit moment. Fiecare trebuie să le înţeleagă şi să încerce să le rezolve. Să treacă peste un episod dificil şi să devină mai puternic”.