INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

Daniele De Rossi devine antrenor! Va prelua o formație importantă din Serie A

Daniele De Rossi devine antrenor // FOTO: Guliverr/GettyImages
Daniele De Rossi devine antrenor // FOTO: Guliverr/GettyImages

Articol de - Publicat sambata, 04 iulie 2020 14:25 / Actualizat sambata, 04 iulie 2020 15:42

Daniele De Rossi, 37 de ani pe 24 iulie, o va pregăti pe Fiorentina din sezonul următor. Cu derogare specială, pentru că nu are încă licența de antrenor.

În vara anului trecut, imediat după ce devenise patronul și președintele Fiorentinei, miliardarul Rocco Commisso a încercat să-l aducă la Florența pe Daniele De Rossi, deși campionul mondial din 2006 avea 36 de ani. Dar DDR, certat cu AS Roma, a vrut să-și încheie cariera cât mai departe de Italia, după aproape două decenii în Cetatea Eternă. Și a semnat cu Boca Juniors.

Și Mancini a început cu derogare la Fiorentina

Commisso nu a renunțat la proiectul De Rossi. Și, dacă nu l-a putut vedea jucând pe „Artemio Franchi", îl va avea antrenor! Potrivit Sky Italia, legendarul căpitan giallorosso va fi noul tehnician al Violei în sezonul viitor, urmând să-l înlocuiască pe Giuseppe Iachini, cel care îl schimbase pe Vincenzo Montella pe 23 decembrie 2019.

O problemă însă pentru Fiorentina: DDR nu are încă licența de antrenor. Rezolvarea? O derogare specială, pe care Daniele o va obține aproape sigur, mai ales că e campion mondial cu squadra azzurra. Sportmediaset a găsit un precedent la clubul violet. La începutul anilor 2000, Roberto Mancini a primit o derogare similară pentru a pregăti Viola, cucerind chiar Cupa Italiei în 2001, primul său trofeu ca antrenor.

Voi porni pe acest drum nu doar pentru că îmi place, ci și pentru că simt că mă voi descurca, deși a fi antrenor este cu totul altceva decât a fi jucător. Mi-ar plăcea ca într-o zi să ajung pe banca Romei. Mai întâi însă, e nevoie să învăț, să progresez, toți trebuie să învățăm
Daniele De Rossi, viitor antrenor al Fiorentinei

VIDEO Cristi Borcea: „Hai să vă spun eu cum l-am vândut pe Ștefan Radu”

Citește mai multe știri din Serie A: 

Andrea Pirlo își începe cariera de antrenor » Ce echipă va pregăti fostul mijlocaș

VIDEO Mirel Rădoi dezvăluie ce plan are Inter cu Ionuț Radu: „Patronul i-a spus lui Olăroiu”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
juv3ntin
juv3ntin  •  04 Iulie 2020, 22:22

cuuum?? si nu sare gsp-u in sus ca si cu Radoi? ce asta..sa se respecte dom'le regluamentele.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează