Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 octombrie 2017 09:09
11 octombrie 1925. La Inter debutează personajul cu cea mai tragică poveste. E vorba despre Arpad Weisz, o "aripă" maghiară de origine evreiască.
După numai 11 meciuri și 3 goluri, se accidentează grav și e obligat să renunțe la cariera de fotbalist la nici 30 de ani.
Se apucă imediat de antrenorat. Stă câteva luni la Alessandria, apoi președintele Interului, Giuseppe Cesare Borletti, îl aduce pe banca nerazzurrilor. Din nou, e anul 1926, Weisz are doar 30 de ani!
Îl descoperă, printre alții, pe marele Giuseppe Meazza. Asistă la transformarea Interului în Ambrosiana (august 1928), la ordinul lui Mussolini. Apoi, la finele sezonului 1929-1930, primul cu serie unică în Italia, aduce trupei milaneze cel de-al treilea scudetto din istorie.
Are 34 de ani. Este și va rămâne cel mai tânăr allenatore campion în Serie A!
Ulterior, mai ia două titluri și cu Bologna. Insuficient însă pentru autoritățile fasciste aflate atunci la putere, care-l expulzează din Italia, alături de soție și de cei doi copii. Se refugiază la Paris, apoi la Dortrecht, unde e arestat de Gestapo, pe 2 august 1942.
Soția și copiii mor în noiembrie același an, în lagărul de la Birkenau. Arpad supraviețuiește încă un an și ceva. Nu mai apucă finalul războiului. Pe 31 ianuarie 1944, își găsește sfârșitul într-una din cele 39 de camere de gazare de la Auschwitz.