Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 19 martie 2019 08:52
Suporterii liderului Genk au afişat un manechin cu tricoul lui Pozuelo în ştreang în faţa unui tren la meciul cu Waregem, în semn de răzbunare pentru decizia spaniolului de a se transfera în MLS la Toronto.
Atac macabru al fanilor lui Genk la meciul de duminică, din ultima etapă a sezonului regulat, care trebuia să fie şi ultima apariţie a căpitanului echipei. Alejandro Pozuelo a lipsit însă de la remiza cu Waregem (3-3) din motive personale, plecând de urgenţă să-şi viziteze bunicul grav bolnav.
Mijlocaşul ofensiv de 27 de ani al liderului din Belgia a fost „condamnat la moarte”, printr-o coregrafie sinistră. Un manechin îmbrăcat în tricoul albastru cu numele său pe spate a fost „spânzurat” la marginea tribunei, în faţa unui tren pe un banner!
În ianuarie nu voia să plece!
„Fotbalul înseamnă şi emoţie, dar nu în detrimentul imaginii clubului. Coregrafia dinaintea meciului a fost de remarcat, cu excepţia showului pirotehnic şi celei rezervate lui Pozuelo. E inacceptabil şi sper să nu se mai întâmple pe niciun stadion”, a reacţionat oficial clubul faţă de gestul ultraşilor. În ianuarie, Genk anunţase că Pozuelo nu va pleca, dar lucrurile s-au schimbat şi jucătorul venit în 2015 de la Rayo Vallecano a acceptat oferta lui FC Toronto. Şi va juca în Major League Soccer, în loc să se lupte pentru titlu în play-off în Belgia.
9 milioane de €a încasat Genk pentru transferul la FC Toronto al lui Pozuelo, venit gratis de la Rayo
25 de golurişi 60 de assisturi a reuşit mijlocaşul spaniol în cele 177 de meciuri disputate pentru Genk
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!