Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 02 iulie 2021 15:24 / Actualizat vineri, 02 iulie 2021 16:55
Lionel Messi, 34 de ani, căpitanul Argentinei, e liber de contract, dar, aproape sigur, își va prelungi contractul cu Barcelona, unde joacă de 17 ani.
De la 1 iulie, Leo Messi e jucător liber, după ce i s-a încheiat contractul cu Barcelona. Și, cât timp Argentina e la Copa América, starul în vârstă de 34 de ani nu va anunța ce decizie a luat. Deocamdată, naționala albicelestă se pregătește de „sferturi". Mâine seară, de la 22:00 (4 dimineața la București), întâlnește Ecuadorul, la Goiania. Finala e programată pe 10 iulie.
Lumea îi arată cât îl de mult îl iubește. La Rosario, patru artiști au realizat o frescă monumentală (14 metri înălțime, 8 metri lățime) pe o clădire aflată în cartierul La Bajada, chiar în fața școlii la care Leo a învățat. Mesajul: „Din altă galaxie. Și din cartierul meu".
Barcelona continuă să vândă tricourile cu Messi pe spate
La Barcelona, nu s-a schimbat nimic, anunță Mundo Deportivo. Messi apare pe toate reclamele, iar tricoul pentru noul sezon, cu numele său și numărul 10, continuă să se vândă la magazinul oficial. Conform MD, clubul mai poate distribui produsele „Messi" încă trei luni după sfârșitul angajamentului.
Dar Joan Laporta, președintele grupării blaugrana, face totul pentru a-l păstra pe „Camp Nou" încă două stagiuni. Și, e convins Xavi, „Messi va rămâne la Barcelona. Pariez că așa se va întâmpla. Messi are nevoie de Barça, Barça are nevoie de Messi".
672de goluri a marcat Leo Messi în 778 de meciuri jucate la Barcelona în toate competițiile
Citește și alte știri internaționale:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”